La Prefectura Sibiu a avut loc astăzi o ședință a Comisiei de Dialog Social, prezidată de prefectul Mircea Dorin Crețu. Discuțiile s-au concentrat asupra sistemului educațional și asupra proiectului privind creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale. La întâlnire au participat reprezentanți ai Confederației Sindicatelor Democratice din România Filiala Sibiu și ai Blocului Național Sindical.
Pe agenda discuțiilor au fost două teme cu impact major:
Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, în special efectele acesteia asupra sistemului educațional.
Proiectul de act normativ privind creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, publicat în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Reprezentanții organizațiilor sindicale au intervenit activ în dezbateri. Din partea Confederației Sindicatelor Democratice din România Filiala Sibiu au luat cuvântul Neamțu Adrian, Bican Mircea și Sâmpălean Daniela, iar din partea Blocului Național Sindical au participat Bucur Dan și Porosan Sorin.
Aceștia au subliniat importanța unei analize riguroase a măsurilor propuse, exprimând preocupări privind impactul asupra personalului din educație, dar și asupra echilibrului financiar al comunităților locale.
Discuțiile au fost apreciate ca fiind constructive și au reflectat necesitatea unui dialog constant între autorități și partenerii sociali, pentru a găsi soluții care să răspundă nevoilor reale ale comunității.
Prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, a mulțumit participanților pentru implicare și a subliniat că astfel de întâlniri trebuie desfășurate „deschis și responsabil, pentru ca deciziile legislative și administrative să răspundă în mod real nevoilor comunității”.
Instituția Prefectului a transmis că va rămâne un garant al dialogului și al echilibrului între interesele cetățenilor, administrației și mediului social.