Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a încercat să discute miercuri, 20 august, cu participanții la protestul Federației Sindicatelor Silva, organizat în fața sediului instituției. Liderii sindicali au refuzat dialogul, iar Ministerul respinge „dezinformările” apărute în spațiul public.
Reforma vizează conducerea, nu pădurarii
Potrivit ministrei, reforma presupune reducerea numărului de direcții silvice de la 41 la 12 și eliminarea a 90% dintre posturile de director. Economiile estimate, de aproximativ 19 milioane de lei anual, vor fi reinvestite în protecția pădurilor, monitorizare și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru pădurari. „Pădurarii rămân, oamenii din teren rămân. Reforma taie din vârf, nu din teren”, a subliniat Diana Buzoianu.
Proces transparent și consultare publică
Ministerul precizează că proiectul de reorganizare a Romsilva a fost publicat în transparență decizională, cu dezbatere publică pe 7 august, și că toate observațiile au fost colectate conform legii.
Motivele schimbării
Reforma este motivată de un raport al MMAP (2020–2024) care a evidențiat pierderi financiare majore: prăbușirea profitului brut în 2024 (-83,22% față de 2023), pierderi cronice la mai multe direcții și un prejudiciu de peste 46 de milioane de lei din premii nejustificate.
Legătura cu PNRR
Reorganizarea Romsilva este inclusă ca jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență, iar întârzierea acesteia ar putea pune în pericol finanțări importante pentru România.
FOTO – arhivă