30.2 C
Sibiu
joi, 21 august, 2025
spot_img
spot_img

Pești morți pe râul Avrig. Suspiciuni de poluare cu beton de pe șantierul autostrăzii A13, dar fără dovezi clare

Știri din Județ

Publicitate
Un incident cu urmări grave pentru ecosistemul râului Avrig a fost semnalat miercuri, 20 august, în jurul amiezii. Localnicii au observat mai mulți pești morți și au sunat la 112, sesizând totodată că apa avea un miros înțepător.

Lanțul intervenției a fost însă unul întârziat: mai întâi a ajuns la fața locului Poliția Locală Avrig, care a chemat Poliția Națională. Aceasta a sesizat Garda de Mediu, iar în final au fost mobilizați și reprezentanți ai Apelor Române. Autoritățile specializate au ajuns efectiv pe teren abia în jurul orei 18:00, când unda de poluare trecuse deja.

„A fost rezultatul unui incident în construcții, ca să îl numesc așa. Noi am luat probe de apă, probe care sunt în lucru. Din constatările de la fața locului, unda de poluare a trecut. Eventualele sancțiuni vor fi aplicate de Garda de Mediu”, a declarat Sebastian Forir, inginer-șef la Serviciul de Gospodărire a Apelor Sibiu.

Un șanț al șantierului din apropiere este presupusa sursă de poluare conform Apelor Române

Oficial, reprezentanții Apelor Române au indicat ca posibilă sursă o deversare accidentală de beton în râu, provenită de la șantierul autostrăzii A13 Sibiu–Făgăraș. Totuși, probe directe nu există la acest moment. De altfel, la momentul inspecției, șanțul identificat ca posibil canal de scurgere era blocat, iar pe șantier nu se desfășurau lucrări.

Constructorul turc Makyol, responsabil de lucrările pe tronsonul din zonă, nu a transmis încă un punct de vedere oficial, dar a anunțat că investighează situația.

Martori oculari au declarat pentru Sibiu Independent că apa râului Avrig mirosea puternic și înțepător la momentul apariției fenomenului, semn al prezenței unei substanțe chimice sau industriale.

Apele Române și Garda de Mediu presupun că acesta este locul poluării

Cazul rămâne, pentru moment, deschis. Rezultatele analizelor de laborator urmează să stabilească natura poluării și să indice eventualii responsabili. Până atunci, speculațiile privind legătura cu lucrările la autostrada A13 rămân neconfirmate.

Incidentul scoate însă în evidență vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice și necesitatea unor intervenții rapide și eficiente, care să nu lase timp poluanților să dispară înainte de verificările autorităților.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri