Un șofer din Vâlcea a provocat un accident rutier intr-un sens giratoriu de pe bulevardul Mihai Viteazu. Acesta nu a acordat prioritate unui biciclist.
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Sibiu, în municipiul Sibiu, la intersecția Bulevardului Mihai Viteazu cu strada Nicolae Iorga, în zona sensului giratoriu a avut loc un accident rutier.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Mihai Viteazu, spre strada Rahovei, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Vâlcea, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a pătruns în intersecție (de tip sens giratoriu), unde a acroșat un sibian de 56 de ani, care se deplasa pe bicicletă, spre strada Rahovei. În urma acidentului, biciclistul a fost transportat la spital conștient, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testarea alcoolscopică a fost negativă atât pentru conducătorul auto, cât și pentru biciclist”, a transmis IPJ Sibiu.
La fața locului a sosit și un echipaj de la SAJ Sibiu. Medicii spun că biciclistul a suferit un traumatism cranian și a fost transportat la spital.
În cauză, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier, și luarea măsurilor legale în consecință.