14.1 C
Sibiu
miercuri, 27 august, 2025
spot_img
spot_img

Situația pregătirii școlilor și proiectelor județene, prezentate la ședința Colegiului Prefectural Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Astăzi a avut loc ședința lunară a Colegiului Prefectural Sibiu, prezidată de subprefecții Benedek Zacharie și Florian Giubega, alături de secretarul general Marius Oltean. Pe ordinea de zi s-au aflat trei teme majore: stadiul pregătirii unităților de învățământ pentru începutul anului școlar 2025–2026, prezentarea stadiului proiectelor de consolidare gestionate de Consiliul Județean Sibiu și activitatea de formare profesională a adulților.

Pregătirea unităților de învățământ

Inspectorul Școlar General, prof. Emilian-Marius Novac, a prezentat situația rețelei școlare. În județul Sibiu funcționează 326 unități de învățământ de stat, dintre care 133 cu personalitate juridică și 193 structuri, precum și 37 unități de învățământ particular, dintre care 24 acreditate și 13 autorizate.

Autorizarea la incendiu: Din cele 170 de unități cu personalitate juridică (stat și privat), 73 dețin autorizație, 28 sunt în curs de obținere, iar 10 nu dețin, 4 în municipiul Sibiu: Grădinița nr. 29, Grădinița „Diddle Land”, Școala „Ion Luca Caragiale”, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”; 6 în județ: Grădinița „Micul Prinț” Mediaș, Școala Laslea, Școala „Ilie Micu” Ludoș, Școala Hoghilag, Școala Roșia și Școala Slimnic.

Pentru 59 de unități a fost obținut doar avizul de securitate la incendiu conform HGR 571/2016.

Apă și canalizare: 162 unități sunt racordate la apă centralizată sau foraje avizate, 7 asigură apa prin surse alternative (ex. Școlile din Ațel, Brădeni, Jina, Ludoș, Micăsasa, Slimnic și Liceul Târnava), iar la Liceul Tehnologic Iacobeni nu toate clădirile sunt conectate.
158 unități au canalizare, 9 folosesc fose septice, printre care școlile din Târnava, Alțîna, Brateiu, Brădeni, Bruiu, Hoghilag, Jina, Merghindeal, Valea Viilor. La alte 3 unități nu toate clădirile sunt racordate din Miercurea Sibiului, Roșia, Agnita.

Grupuri sanitare: 169 unități au toalete în clădiri, însă la Școala Gimnazială Bruiu și la structura Școlii Ighișu Nou toaletele sunt încă în curte.

Transport școlar: În 55 de unități funcționează 82 de microbuze școlare, la care s-au adăugat 41 microbuze noi achiziționate prin PNRR.

Manuale școlare: Aproximativ 81% din manualele pentru clasele I–VIII au fost comandate și urmează să fie distribuite până la 1 septembrie. Pentru licee, 6219 manuale retipărite au fost deja distribuite integral.

Programul Național „Masă Sănătoasă”: În anul școlar trecut, 17 unități l-au implementat neîntrerupt, altele l-au început în februarie, martie, aprilie sau mai, iar 3 unități nu au reușit încă să ofere pachetul alimentar. Din septembrie 2025 toate cele 46 de unități beneficiare vor implementa programul, până la 31 decembrie 2025.

Siguranța elevilor:

Toate unitățile aplică Planul teritorial comun de acțiune pentru siguranță. Situația arată astfel:
61 unități au pază, monitorizare video și împrejmuire (50 urban, 9 rural)
4 unități cu pază, monitorizare în curte și împrejmuire (urban)
77 unități cu monitorizare completă și împrejmuire (36 urban, 39 rural)
12 unități cu monitorizare în clădiri și împrejmuire
10 unități cu monitorizare în curte și împrejmuire
6 unități doar cu împrejmuire (urban)

Mobilitatea cadrelor didactice:

Calendarul de mișcare a personalului preuniversitar a adus până acum: 59 pensionări, 42 cereri de continuare după 65 ani, 15 întregiri de catedre, 1 revenire de titular, 64 completări de norme, 10 schimburi de post, 11 transferuri pentru restrângere, 74 pretransferuri consimțite, 94 modificări de contracte pe durată de viabilitate, 126 prelungiri de contracte, 158 repartizări prin concurs.

La data raportului mai erau de repartizat 1877 posturi sau fracțiuni.

Proiectele Consiliului Județean Sibiu

Directorul Radu Ganea a prezentat două proiecte de renovare energetică finanțate prin PNRR:


1. Pavilionul central al Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu – au fost realizate expertiza tehnică, auditul energetic, DALI, proiectarea, autorizația de construire, ordinul de începere și proiectul tehnic. Execuția lucrărilor a început.


2. Sediul Consiliului Județean Sibiu- documentațiile, autorizația de construire, contractele de proiectare, execuție și dirigenție de șantier au fost încheiate. Și aici execuția lucrărilor este în curs.

Formarea profesională a adulților

Mihaela Hanea, din partea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu, a prezentat raportul privind formarea profesională a adulților. Activitatea se desfășoară conform legislației și include autorizarea furnizorilor, monitorizarea acestora și organizarea examenelor de absolvire.

Obiective: integrarea pe piața muncii, creșterea competitivității, actualizarea și schimbarea calificărilor, însușirea de cunoștințe moderne și promovarea învățării continue.

Rezultate semestrul I 2025:
27 dosare autorizate
65 furnizori autorizați
552 cursuri organizate
6618 absolvenți (2354 calificare, 3031 specializare, 429 perfecționare, 804 inițiere)

Domeniile principale: tehnologia protecției mediului, securitate și sănătate în muncă, instalații de ridicat și transportat, administrație și servicii publice.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cum să îmbini hobby-urile, pasiunea și scopul

Cerc de cântat în Sibiu: „SING IN circle”

Bilete pentru meciul cu Minerul Lupeni