Trei luni, trei copii care au pierit în Sibiu. Rezultatele anchetelor polițiștilor, coordonați de procurori, nu se fac niciodată publice în astfel de cazuri. Nu știm din ce motive. Lumea speculează că este vorba de sinucideri. Dar mai importante sunt cauzele acestor morți. Este greu de scris un articol de opinie pe acest subiect atât de delicat. Dar cineva trebuie să spună cu glas tare ce gândesc mulți dintre noi.
Tehnologia ar trebui să ne ajute. Să ne facă viața mai ușoară. Dar, mulți, au căzut în capcana pierderii de timp cu ochii în ecrane. Nu pentru muncă. Pur și simplu o evadare din realitate. Iar tânăra generație din România este campioană la asta. O arată studiile acelea puține de la noi, dar cred eu destul de reale.
Ați observat că multă lume nu mai sună la telefon? Mă refer la cei sub 35 de ani. Foarte rar. Majoritatea dau mesaje pe diferite aplicații. Și cu cât scade vârsta, apelul telefonic devine o chestiune bizară. Rareori este folosit ca dialog pe serverele de jocuri, unde vocea încă se mai aude. În rest este vorba doar de mesaje și emoticoane.
Și mesajele își au rolul lor, dar ele trunchiază comunicarea, așa cum este ea definită. Și în loc să ne ajute tehnologia, iată cum ajungem ca tehnologia să ne îngrădească adevărata comunicare. Acum folosim mesajele cu semne, deci un regres comunicațional.
Tehnologia ar trebui să ne unească. Să ne dea acces ușor la informație. În realitate ne desparte. Ne izolează în camerele noastre. Mai ales pe cei tineri. Ați observat că parcurile și locurile de joacă sunt tot mai goale? Că străzile și parcările dintre blocuri nu mai răsună de voci de copii? Nu pentru că a scăzut drastic natalitatea, ci pentru că toți sunt în casă, în camerele lor cu tehnologia în mână. Ei comunică între ei prin mesaje din spațiul lor privat. Fără interacțiune fizică, fără semnale non-verbale, fără simțuri… fără emoție.
Mai grav, în această capcană tehnologică au căzut și părinții lor. Muncă, cumpărături, tehnologie. Dar interacțiunea cu propriul copil? Unde este? Unde sunt poveștile față în față? Unde sunt îmbrățișările? Sau chiar certurile ori emoțiile plânsului sau râsului în familie? Au dispărut. Acum în case este liniște. Liniștea tehnologiei.
Ar fi multe de scris și exemplificat. Dar cert este că cele trei morți recente din Sibiu nu vor fi ultimele. Depresia și alte simptome psihice maximizate de tehnologie vor face noi victime. Mai ales din rândul tinerilor, o categorie de vârstă greu de înțeles de mii de ani. Toți am trecut prin acea perioadă. Cum am trecut, asta este altă poveste.
Cred că nu se face suficient la nivel de societate, școală, instituții, presă, familie, biserică pentru a păstra un echilibru între tehnologie și viața reală. Abisul creat de tehnologie care atrage mințile și sufletele noastre se mărește. Fără o intervenție concentrată a tuturor forțelor riscăm ca în maximum 20 de ani să avem o societate distrusă emoțional, comunicațional, social și fără capacitatea de a se auto-întreține. O generație lăsată pradă deznădejdii și abisului… iar de acolo este doar un pas spre părăsirea acestei lumi.
Sursa foto: pexels.com/ Autor: Tima Miroshnichenko
