25.2 C
Sibiu
miercuri, 27 august, 2025
spot_img
spot_img

Olarii aduc tradiția în Piața Mare din Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Sibiul se pregătește să găzduiască în weekendul 6-7 septembrie cea de-a 59-a ediție a Târgului Olarilor, unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate meșteșugurilor populare. Piața Mare se va transforma într-un spațiu al tradiției și al creației, unde peste o sută de meșteri olari își vor prezenta lucrările.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu.

Vizitatorii vor putea descoperi o varietate de obiecte, de la oale, ulcele și căni, până la piese decorative și instrumente muzicale din ceramică. Evenimentul aduce și demonstrații la roata olarului, dar și ateliere interactive, unde copiii vor putea încerca să modeleze și să decoreze lutul.

De aproape șase decenii, târgul reunește tehnici și simboluri vechi, inspirate din ceramica Vădastra sau Cucuteni, dar și motive populare precum spirala, șarpele sau spicul de grâu, redate în culorile tradiționale de ocru, verde și albastru.

Ediția din acest an propune atât o incursiune în arta populară, cât și un dialog cultural și educativ, prin meșteri care lucrează în fața publicului și împărtășesc tainele meseriei.

În ambele zile, programul evenimentului se desfășoară între orele 8:00 și 22:00.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Tânăr reținut pentru furt calificat în Sibiu

Benjamin Hanzu revine la ACS Mediaș