Un bărbat în vârstă de 76 de ani, din Sibiu, este cercetat penal după ce a fost surprins conducând sub influența alcoolului și a ignorat semnalele acustice și luminoase de la o trecere la nivel cu calea ferată.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 26 august, în jurul orei 19:10, în localitatea Veștem. Polițiștii rutieri l-au oprit pe bărbat pe strada Principală, după ce au observat că acesta nu a oprit la trecerea peste calea ferată, în ciuda semnalelor de avertizare aflate în funcțiune.
În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul a prezentat o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Foto: arhivă