În urmă cu câțiva ani, Emilia Vitan, mamă a unui băiat diagnosticat cu sindrom Down, a trăit una dintre cele mai dureroase experiențe pentru un părinte: să vadă cum copilul său este respins de ceilalți copii din cartier. „Am înțeles atunci că, de fapt, el are nevoie de prieteni, are nevoie de o viață pe cât se poate de normală”, își amintește ea. Din acea rană s-a născut o forță. În 2021, cu emoție și curaj, Emilia a pus bazele Asociației Împreună pentru Ștefan, un proiect care avea să devină un colac de salvare pentru multe familii aflate în situații similare.
Numele care a ridicat bariere
La început, însă, lucrurile nu au fost simple. Numele organizației i-a făcut pe mulți să creadă că este o inițiativă dedicată exclusiv băiatului Emiliei. „Părinții se gândeau că asociația e doar pentru Ștefan. A fost greu să explicăm că, de fapt, este pentru toate tipurile de dizabilități, atât pentru copii, cât și pentru adolescenți”, spune Emilia. A fost nevoie de multă comunicare și perseverență pentru ca oamenii să înțeleagă că dincolo de nume există o comunitate pentru toți.
Greutățile financiare ale unui vis
Ca orice ONG tânăr, Asociația s-a lovit rapid de lipsa fondurilor și a sprijinului instituțional. „Din păcate, statul nu ne ajută cu nimic. Am apelat la instituțiile din Sibiu pentru un spațiu, dar nu au fost deschiși. Rămânem la stadiul de voluntariat, deși avem oameni calificați care ar putea face lucruri minunate pentru copiii noștri”, povestește Emilia cu sinceritate. Totuși, prin sponsori și prin redirecționarea a 3,5% din impozitul cetățenilor, organizația reușește să-și continue activitățile.
Proiecte care schimbă vieți
Dincolo de birocrație și lipsa banilor, asociația a reușit să pună pe picioare proiecte care transformă viețile copiilor cu dizabilități. Cafeneaua Mobilă, unde tinerii învață să fie parte dintr-un spațiu public, sau „Start pentru o zi”, un eveniment de amploare cu ateliere de teatru, dans și pictură, sunt doar câteva exemple. „Toate proiectele noastre sunt importante, pentru că în fiecare bifăm câte un obiectiv: răbdare, atenție, perseverență. Copiii noștri au nevoie de aceste experiențe ca să crească frumos”, mărturisește Emilia.
Lupta pentru acceptare
Însă dincolo de resurse materiale, cea mai mare provocare rămâne acceptarea socială. În parc sau la școală, copiii cu dizabilități sunt adesea priviți cu suspiciune. „E foarte important ca noi, părinții, să avem curajul să vorbim despre problema copilului. Nu se întâmplă nimic dacă un copil se joacă cu copilul meu. Dacă nu ne acceptăm noi viața, nu putem avea pretenții de la ceilalți”, subliniază Emilia.
Schimbarea începe cu un zâmbet
Astăzi, după ani de muncă, comunitatea începe să privească diferit acești copii. De la reticența cafenelelor care nu voiau să primească grupuri de tineri cu dizabilități, s-a ajuns la deschidere și colaborare. Emilia crede că secretul este expunerea constantă: „E nevoie de mai multă poveste, de mai mult contact direct. Așa oamenii înțeleg că nu sunt monstruleți, ci doar copii normali.”
Un viitor pentru adolescenții uitați
Deși multe ONG-uri se concentrează pe copiii mici, Emilia trage un semnal de alarmă: după 12-14 ani, mulți tineri cu dizabilități sunt lăsați în umbră. „Ne dorim să construim ceva pentru adolescenți și tineri. Să aibă activități, să nu fie lăsați deoparte după ce ies din cabinetele de terapie. Pentru că altfel, după 18 ani, ce vor face?”, întreabă retoric fondatoarea asociației.
Mesaj către părinți și comunitate
Cu o voce caldă, dar hotărâtă, Emilia transmite un mesaj emoționant: „Familiilor le doresc să aibă curajul să vorbească deschis și să nu simtă copilul ca pe un impediment. Eu îi consider o binecuvântare de la Dumnezeu. Prin ei devenim mai puternici și mai luptători.” Cât despre societate, Emilia crede că gesturile mici fac diferența: „E foarte important ca atunci când vezi o persoană cu dizabilități să zâmbești. Zâmbetul ăla face mai mult decât o sumă de bani.”
