Deschiderea noului an școlar a fost marcată, ca în fiecare an, de emoții și entuziasm, dar și de o mobilizare a forțelor de ordine.
Peste 150 de polițiști sibieni au acționat luni, 9 septembrie, în zona grădinițelor, școlilor și liceelor din județul Sibiu, pentru ca revenirea elevilor în bănci să se desfășoare în cele mai bune condiții de siguranță.
Revederea colegilor, întâlnirea cu dascălii și speranța unui nou început au fost dublate de prezența vizibilă a polițiștilor, care au vegheat la siguranța elevilor, părinților și cadrelor didactice.
Pentru Poliția Sibiu, protecția celor mici rămâne o prioritate constantă. Astfel, toate unitățile de învățământ din județ au fost incluse în itinerariile de patrulare, atât auto, cât și pedestre, iar traseele frecventate de copii la venirea și plecarea de la școală au fost atent monitorizate.
În prima zi de cursuri, polițiștii rutieri și cei din cadrul structurii de siguranță școlară au fost prezenți în proximitatea școlilor, unde au desfășurat activități de prevenire și au contribuit la fluidizarea traficului rutier. De asemenea, au fost formate patrule școlare mixte, alcătuite din polițiști și elevi, pentru a întări sentimentul de siguranță în rândul comunității școlare.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de cei de la ordine publică, au fost și ei prezenți în mijlocul elevilor, oferindu-le sfaturi și recomandări utile pentru un an școlar fără incidente.