Ziua de joi a adus un moment important pentru voleiul sibian: Clubul ACS Champions Sibiu a pus bazele unui nou parteneriat cu Școala Gimnazială Șura Mică, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, prin inspectorul Mircea Galată, și al Primăriei Comunei Șura Mică.
Într-o atmosferă plină de entuziasm, elevii școlii au descoperit ce înseamnă să fii parte din „Comunitatea Champions”, printr-o primă acțiune care a cuprins exemple, dialoguri cu sportivele campioane și, mai ales, formarea primelor grupe de volei.
„Pentru noi, acest parteneriat nu este doar o colaborare sportivă. Este începutul unei călătorii prin care copiii din Șura Mică pot învăța ce înseamnă munca în echipă, perseverența și bucuria sportului. A fi Panteră Champions nu înseamnă doar a lovi mingea peste fileu, ci a învăța să crești frumos, să te respecți pe tine și pe ceilalți, să ai curaj și să nu renunți niciodată”, a declarat Sabin Sopa, președintele ACS Champions Sibiu.



Noile grupe de copii vor fi coordonate direct de antrenorul Andrei Banciu, unul dintre pilonii staffului tehnic Champions. „Îmi doresc ca fetele din Șura Mică să descopere că voleiul poate fi mai mult decât un joc: poate fi o școală a vieții. Ne propunem să construim pas cu pas, să lucrăm la tehnică, disciplină și bucuria jocului. Pentru început, entuziasmul copiilor este cea mai mare victorie”, a spus acesta.
Inițiativa de la Șura Mică este prima dintr-o serie de acțiuni prin care Champions Sibiu își propune să fie aproape de școlile din județ, aducând sportul mai aproape de comunități și de copiii care merită să descopere bucuria mișcării și a performanței.
Sprijinul oferit de Inspectoratul Școlar și de autoritățile locale arată că atunci când școala, comunitatea și cluburile sportive trag în aceeași direcție, copiii au parte de o dezvoltare completă – atât educațională, cât și sportivă.