Primarul comunei Gura Râului, Zav Ioan Toma, a anunțat că a participat recent la Bruxelles, la invitația europarlamentarului Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, unde s-a întâlnit cu mai mulți primari de comune din România. Întâlnirile au fost dedicate provocărilor și oportunităților pentru comunitățile locale din mediul rural.
„Această vizită nu a fost despre mine, ci despre comuna noastră. A fost despre cum putem aduce mai aproape de Gura Râului oportunitățile pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziția comunităților rurale -fie că vorbim de fonduri pentru infrastructură, servicii sociale, educație sau dezvoltare turistică.”– a declarat edilul
Zav Ioan Toma a subliniat că în cadrul discuțiilor au fost prezentate atât resursele și potențialul localității, cât și dorința de dezvoltare a comunității: „Am arătat cine suntem, ce resurse avem și ce dorință de dezvoltare există aici, la poalele munților Cindrel.Consider că prezența noastră acolo este un semn de respect pentru comunitate și o dovadă că Gura Râului contează, că vocea noastră se aude și dincolo de hotarele țării.”-a precizat acesta
Primarul consideră că prezența sa la Bruxelles reprezintă „un semn de respect pentru comunitate și o dovadă că Gura Râului contează”. Totodată, el a anunțat că se întoarce acasă „cu idei, cu încurajări și cu deschiderea unor noi căi de colaborare” pe care le va transforma în proiecte concrete pentru comuna sa.
„Vă mulțumesc că sunteți alături de mine în acest drum și vă asigur că tot ceea ce fac, fac pentru binele și viitorul Gura Râului.”– a transmis Zav Ioan Toma
