8.2 C
Sibiu
vineri, 31 octombrie, 2025

O motociclistă a ajuns la spital după un accident pe bulevardul Vasile Milea

Știri din Județ

Publicitate

Un accident rutier s-a produs luni după-amiază în municipiul Sibiu, pe Bulevardul Vasile Milea, în zona de intrare dinspre Șelimbăr. La fața locului au intervenit de urgență polițiștii rutieri, echipaje medicale și echipaje de intervenție.


Potrivit primelor informații furnizate de autorități, accidentul a fost provocat de un șofer sibian în vârstă de 34 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere. În urma manevrei, acesta a acroșat o motocicletă care circula regulamentar din sens opus, condusă de o sibiancă în vârstă de 29 de ani.

Impactul s-a soldat cu rănirea motociclistei, care a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. ”Victima a suferit un traumatism la mâna și a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă”, a transmis ISU Sibiu

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului și urmează să dispună măsurile legale ce se impun.

Foto: Arhivă

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr caută puncte la Bacău

ACS Mediaș a pierdut derby-ul de la Vâlcea

Inter Sibiu a ratat victoria în minutul 90

Provocările online – distracție sau pericol?

Pompierii au intervenit pe strada Mitropoliei