Inspectoratul General pentru Imigrări anunță că cetățenii din afara Uniunii Europene sau a Spațiului Economic European, care vin în România pentru studii, pot rămâne pe teritoriul țării până la 360 de zile fără obligativitatea obținerii unei vize, dacă dețin un permis de ședere sau o viză de lungă ședere în scop de studii, valabile, eliberate de un alt stat membru al Uniunii Europene.
Facilitatea se aplică studenților care participă la cursurile unei instituții de învățământ superior în cadrul unor programe europene ori multilaterale ce prevăd măsuri de mobilitate sau în baza unui acord între două sau mai multe universități.
O condiție esențială este ca instituția de învățământ să transmită o notificare către formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări, în raza căreia studentul își desfășoară activitatea. Notificarea trebuie făcută cu cel puțin 30 de zile înainte de începerea cursurilor.
Mai multe detalii despre documentele necesare pot fi consultate pe site-ul oficial al Inspectoratului General pentru Imigrări, secțiunea „Dreptul de ședere temporară în scop de studii în cadrul unei mobilități”: https://igi.mai.gov.ro/studii/
Credite Foto: olia danilevich