Sibiul participă și în acest an la „Săptămâna Europeană a Mobilității”. Activitatea se desfășoară până în 22 septembrie, cu un program pregătit de Primăria Sibiu împreună cu partenerii săi. Totodată în weekendul 20-21 septembrie, mai multe străzi din centrul istoric vor fi eliberate de mașini și transformate în spații de promenadă și activități gratuite pentru comunitate.
Restricții de circulație și parcare
Circulația auto va fi restricționată de sâmbătă, 20 septembrie, ora 07:30, până duminică, 21 septembrie, ora 20:30, pe străzile Mitropoliei, Al. Odobescu, Centumvirilor, Poștei, Târgul Vinului, Târgul Peștelui, Avram Iancu, Timotei Popovici și Papiu Ilarian (tronsonul Tipografilor -T. Popovici).
Vor face excepție minibusurile electrice ale Liniei Verzi. Rezidenții și instituțiile publice de pe strada Mitropoliei vor avea acces la proprietăți, fără posibilitatea de a parca.
Parcarea va fi interzisă pe mai multe străzi între 19 septembrie, ora 16:00 și 21 septembrie, ora 20:30, inclusiv în zona intersecției Al. Odobescu -Konrad Haas (vis-a-vis de Teatrul Gong), unde restricțiile intră în vigoare pe 19 septembrie, ora 00:00.
Programul activităților
Str. Mitropoliei -duminică, 21 septembrie, ora 10:00: demonstrație de patinaj viteză pe asfalt (Societatea de Patinaj).
Zona Piața Schiller -str. Arhivelor – str. Timotei Popovici – str. Papiu Ilarian -20-21 septembrie, de la ora 11:00: activități sportive (tenis de masă, badminton, tir cu arcul, în colaborare cu Decathlon) și ateliere organizate de Asociația Capital Cultural.
Podul Minciunilor -sâmbătă, 20 septembrie, ora 14:00: moment de dans al Teatrului de Balet Sibiu, cu participarea publicului.
Str. Avram Iancu -sâmbătă, 20 septembrie, 11:00–19:00: spațiu de socializare cu muzică pe vinil.
Zona Târgul Vinului -Târgul Peștelui:
20–21 septembrie: activități de socializare (Asociația Sus Inima) și recitaluri de chitară (Asociația Culturală Play).
20 septembrie: instalații artistice RoColaj Sibiu și light box (Asociația Mielul Alb).
21 septembrie, ora 18:30: recital de vioară susținut de Romulus Cipariu.
Piața Coroana – 20-21 septembrie, 11:00-17:00: ateliere de creație și lectură pentru copii (Happy Kids).
Activitățile sunt sprijinite de voluntari ai Asociației Positive Life și ai Academiei de Voluntari.
Alte facilități
20–21 septembrie: transport public gratuit cu Tursib.
Acces gratuit la Muzeul ASTRA pentru cei care vin cu bicicleta sau trotineta.
Intrare gratuită la spectacolul „Gagaga și alții ca el” de la Teatrul Gong, pe 20 septembrie, pentru cei care ajung cu bicicleta sau trotineta (cu rezervare prealabilă pe ticketing@teatrulgong.ro.)
Turul cu bicicleta „Mobilitatea pentru toți”, organizat de Asociația Urban Bike, are loc pe 20 septembrie, cu plecare din Piața Mare la ora 15:00 și sosire pe str. Avram Iancu.