Deputatul PNL Raluca Turcan a lansat, vineri, la Sibiu, acuzații fără precedent la adresa grupării conduse de medieșeanul Horațiu Potra, în prezent acuzat alături de Călin Georgescu de tentativă de lovitură de stat. Întrebată de reporterul Sibiu Independent cum apreciază situația, Turcan a afirmat că există „argumente că alegerile prezidențiale au fost influențate” și a denunțat „pasivitatea instituțiilor statului”.
Într-o conferință de presă organizată la sediul PNL Sibiu, liderul liberal a avertizat că România se află în fața unui „puternic semnal de alarmă” și a subliniat că deconspirarea rețelei infracționale reprezintă doar primul pas.
Declarațiile integrale ale Ralucăi Turcan:
„De o bună perioadă se vorbește în Sibiu despre o grupare infracțională în jurul lui Horațiu Potra. Nu pot să nu mă întreb ce au făcut instituțiile statului în momentul în care sunt voci, după voci care spun că există o grupare infracțională. Instituțiile statului de ce nu au acționat? Să demonstreze că este grupare infracțională. E bine că s-a ajuns în punctul în care această rețea infracțională este deconspirată.”
„Este prezentată publicului că există argumente că alegerile prezidențiale au fost influențate și de către un stat terț, dar și de către grupări infracționale, dar în același timp, ar trebui să existe și un puternic semnal de alarmă pentru funcționarea unor instituții din statul român, care până acum au stat pasive și a trebuit să ajungem la o decizie grea, dificilă, pe care am aflat-o cu toții, dar de anulare a unor alegeri din cauza distorsionării rezultatului votului, care nu reprezenta voința populației.”
Procurorii au trimis în judecată gruparea Potra-Georgescu
Cazul Potra–Georgescu a zguduit scena politică și securitară a României. Procurorii susțin că gruparea ar fi încercat să deturneze manifestațiile de după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, iar liderii acesteia riscă până la 20 de ani de închisoare pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Trebuie reamintit că Horațiu Potra a candidat la Mediaș anul trecut la postul de primar și a pierdut la doar câteva sute de voturi de actualul primar, liberalul Gheorghe Roman. În perioada campaniei au fost numeroase sesizări în presă că Potra a adus mercenari din Congo cu care făcea campanie pe străzile Mediașului și șicanau liberalii în campania lor.
Ales consilier local la Mediaș, dat în urmărire generală
Potra a fost ales consilier local la Mediaș pe listele Partidului Patrioților, poziție pe care o menține și astăzi, deși nu a fost prezent la ședințe din ianuarie 2025. De la finele lunii februarie 2025 este dat în urmărire generală.
Deși nu a mai participat la nicio ședință de Consiliu Local Mediaș și trebuia să își piardă mandatul de consilier, Instituția Prefectului Sibiu nu a făcut demersuri pentru invalidarea mandatului lui Potra.