Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, cea mai mare unitate medicală din județ, a fost grav afectat de întreruperile și fluctuațiile de tensiune din rețeaua de electricitate produse în 6 august 2025. Mai multe aparate de radiologie de ultimă generație s-au oprit în timpul investigațiilor, iar pacienții au fost reprogramați sau trimiși pentru examinări la distanțe mai mari, cu eforturi logistice suplimentare.
Potrivit răspunsului oficial transmis redacției noastre de către managerul spitalului, Robert Fotache, echipamente critice precum Computer Tomograful Revolution Evo din UPU, aparatul Radiodiagnostic Proteus, Digital Diagnost 4 Flex Value, RMN-urile Ingenia 3T și Signa Explorer 1,5 T, dar și sistemul Discovery din laboratorul de chirurgie, au fost afectate de întreruperile repetate de curent.
Impactul asupra pacienților a fost imediat: cei programați la Ambulatoriu au fost amânați, pacienții din UPU au fost transportați la alte laboratoare din spital – unele aflate la distanțe mari – ceea ce a crescut timpul de intervenție și a îngreunat activitatea medicală. În plus, reprogramările la RMN au dus la prelungirea listelor de așteptare. „Nu este prima dată când Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu se confruntă cu astfel de probleme legate de furnizarea energiei electrice”, a subliniat conducerea spitalului.

Electrica Distribuție – fără răspuns
Redacția Sibiu Independent a solicitat, încă din 15 august, un punct de vedere oficial din partea Electrica Distribuție SA. Am revenit pe 20 august cu o nouă solicitare scrisă și telefonică. Nici până astăzi, după expirarea termenului legal maxim de răspuns, compania nu a transmis explicații.
Întrebările adresate vizau cauzele tehnice ale incidentului, responsabilitatea pentru daune, măsurile de prevenire a unor astfel de situații în viitor și existența unor proceduri de despăgubire pentru aparatura medicală deteriorată. Toate au rămas fără răspuns.

Campion la întreruperi de curent
Problema nu este una izolată. Județul Sibiu deține, potrivit rapoartelor publice și sesizărilor repetate, un nedorit record la nivelul Transilvaniei: cel mai mare număr de întreruperi accidentale de curent și defecțiuni ale rețelei electrice.
Zeci de articole apărute în presa locală în ultimii ani au semnalat penele de curent neanunțate, care au afectat nu doar gospodăriile, ci și agenți economici, instituții și, iată, chiar spitalul județean.
Cazul din 6 august 2025 demonstrează însă gravitatea reală a acestor probleme atunci când rețeaua electrică fragilă lovește în sistemul medical de urgență. Un aparat CT sau un RMN defect nu înseamnă doar costuri de milioane de lei pentru reparații sau înlocuire, ci și vieți puse în pericol.

Cine răspunde?
Spitalul Județean a notificat în scris Electrica Distribuție, Consiliul Județean Sibiu și Prefectura în repetate rânduri – inclusiv pe 8 și 13 august, dar și anterior, pe 5 mai și 29 aprilie. În paralel, au fost făcute numeroase sesizări telefonice. Cu toate acestea, soluțiile întârzie, iar autoritățile locale par neputincioase în fața unei companii de utilități care, deși deține monopolul distribuției, refuză să dea explicații.
Cât timp această tăcere persistă, întrebările esențiale rămân fără răspuns: cine răspunde pentru prejudiciile suferite de spital? Ce garanții există că astfel de incidente nu se vor repeta? Și, mai ales, cât timp va mai fi lăsat județul Sibiu prizonierul unei rețele electrice șubrede, care poate afecta chiar sănătatea și viața pacienților?