Între 25 și 28 septembrie 2025, Piața Mare din Sibiu devine centrul național al ecoturismului și al experiențelor autentice în natură, prin organizarea celei de-a VII-a ediții a Târgului Național de Ecoturism. Evenimentul reunește cultura, natura și principiile dezvoltării durabile într-un cadru dedicat tuturor celor care iubesc explorarea și mișcarea.
Unul dintre punctele centrale ale ediției este zona „Anii Drumeției”, un spațiu interactiv ce le oferă vizitatorilor ocazia să redescopere plăcerea drumeției și legătura cu natura. Aici vor fi organizate ateliere educative și creative, de la orientare cu busola și citirea hărților până la realizarea de obiecte decorative din materiale naturale sau reciclabile. Tot în această zonă, participanții vor putea lua parte la ture ghidate prin centrul istoric al Sibiului, descoperind povești despre patrimoniul cultural și natural al orașului.
Activitățile includ și ateliere de educație montană, axate pe reguli de siguranță și respect pentru natură, precum și experiențe speciale pentru copii și familii: plantarea de puieți, tururi interactive și ateliere de creație, desfășurate în parteneriat cu Povestea Calendarului, Decathlon și Direcția Silvică Sibiu.
Zona „Anii Drumeției” este concepută ca un loc de inițiere și inspirație, unde fiecare participant poate învăța cum să-și planifice o ieșire în natură și cum să transforme fiecare pas într-o poveste.
Târgul Național de Ecoturism este organizat de Consiliul Județean Sibiu, Anii Drumeției, Muzeul ASTRA și Asociația Județeană de Turism Sibiu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu.