10.2 C
Sibiu
duminică, 28 septembrie, 2025
spot_img
spot_img

Avem cultura necesară pentru a merge pe două roți? Părinții și autoritățile, părtași la tragediile fără sfârșit

Știri din Județ

Publicitate
Avem cultura necesară pentru a merge pe două roți printre milioanele de mașini aflate zilnic în trafic? Răspunsul este evident negativ, iar exemplele din ultimele zile nu fac decât să ne confirme că nu stăpânim prea bine mersul pe două roți.

Cazurile băiatului de 13 ani din Sibiu și a bărbatului din 58 de ani, morți după accidente cu trotinetele electrice, sunt doar ultimele două exemple. Buletinele de știri sunt pline de accidente cu motociclete, biciclete sau trotinete electrice, aproape zilnic.

În goana de a face economie, mai ales că motorina a sărit de 8 lei, iar benzina se apropie ușor de 8 lei, oamenii aleg varianta pe două roți, mai economă, mai rapidă în unele cazuri, dar de multe ori mult mai periculoasă. De exemplu, în Olanda, mersul pe bicicletă este o religie. Există și parcări supraetajate pentru biciclete. Dar la noi, copiii de la vârste fragede ajung victime în accidente pentru că ignoră regulile de circulație.

Publicitate

În Olanda există încă din clasele mici, la școală, cursuri de legislație rutieră. În România, autoritățile și părinții dau, practic, un permis către moarte copiilor și adolescenților, în loc să instituie un curs de legislație rutieră și obligativitatea obținerii unui permis, la fel ca cel de conducere. Trebuie să conștientizăm că este necesar să se ia măsuri pentru ca seria tragediilor să nu continue la nesfârșit.

În majoritatea orașelor au fost construite piste de biciclete, dar acestea sunt făcute mai mult de dragul de a fi făcute. Multe dintre ele se termină brusc și continuă în mulțimea de mașini de pe bulevarde și alei. Semnele rutiere sunt de multe ori mascate de copaci și oricum ignorate de cei care merg pe două roți. Este clar că s-au construit piste fără să se facă o educație în prealabil. Educația rutieră trebuie făcută și în școală, pentru că mulți copii nu știu ce implică să mergi cu bicicleta sau trotineta.

Nici motocicletele nu asigură un mers liniștit. Mulți tineri se aventurează pe șoselele spectaculoase, gen Transfăgărășan sau Transalpina și ajung victime după ce „respectă” după bunul plac regulile de circulație. De asemenea, este este cunoscut felul în care motocicliștii sau cei de pe scutere se strecoară printre mașinile oprite la semafor sau într-o coloană, fără să respecte regulile normalității.

Și toate aceste greșeli făcute pe două roți sunt completate de modul în care se comportă și cei care merg pe patru roți. Și dacă mai punem la socoteală modul în care mulți șoferi din România au obținut permisul de conducere și șofează pe drumurile României, nu este de mirare că zilnic asistăm la tragedii pe două roți.

Orașe ca Piatra Neamț, Brașov sau Buzău au interzis deja folosirea trotinetelor electrice. La Sibiu, urmează o discuție în acest sens. Nu știu dacă este soluția ideală, dar măsura este binevenită până când se vor organiza cursuri rutiere, iar cei care vor circula pe două roți vor fi obligați să dețină un act care să ateste că au măcar cunoștințele de bază în mediul rutier. Și aici intervine, din păcate, problema modului în care, în unele cazuri, sunt obținute astfel de documente.

Iar dacă autoritățile nu fac mare lucru pentru viața tinerilor, părinții au obligația morală să fie primii ”protectori” ai copiilor lor și să nu le semneze actul spre moarte!

Foto: Arhivă

Publicitate
Publicitate

1 COMENTARIU

  1. E cel mai ieftin mijloc de transport în oraș, deranjează că nu mai fac bani benzinăriile, mecanicii, parcările cu plata, nu mai cumpără biletesi abonamente de autobuz.
    Cu doar 2kw consumați parcurgi 100 Km la o vit medie de 25 km/h într-un oraș destul de plat ca Sibiul. Asta fără să transpiri, fără să obosești sau fără să te doară picioarele, curul, spatele ca pe bicicletă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri