10.2 C
Sibiu
sâmbătă, 27 septembrie, 2025
spot_img
spot_img

Târgul Național de Ecoturism de la Sibiu: ediția din acest an aduce tradiții și planuri internaționale pentru viitor!

Știri din Județ

Publicitate
Piața Mare din Sibiu găzduiește, în aceste zile, Târgul Național de Ecoturism, ajuns la cea de-a VII-a ediție. Evenimentul, considerat cel mai important din România dedicat turismului sustenabil, marchează pentru prima dată mutarea sa în centrul orașului.

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean a transmis și o noutate pentru anul viitor: târgul va trece la nivel internațional, aducând în fața vizitatorilor nu doar oferta locală, ci și experiențe turistice din afara țării.

Deschiderea a reunit reprezentanți ai administrației locale și județene. Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA, primarul Astrid Fodor, vicepreședintele Consiliului Județean, Paul Kuttesch, administratorul public Adrian Bibu și președintele Asociației Județene de Turism Sibiu, Alin Chipăilă, au transmis același mesaj: turismul responsabil și autentic se poate dezvolta doar prin colaborare.

Publicitate

Publicul are ocazia să descopere produse tradiționale din toate regiunile țării, de la caș de Maramureș și pălincă de Zalău, la dulcețuri din Argeș și ceramică din Harghita.

Căsuțele tradiționale cu binecunoscuții „ochi” ai Sibiului dau un plus de culoare evenimentului, completate de oferte turistice, ateliere educaționale și ghiduri de drumeție.

Pe 26 septembrie, la Casa Artelor, va avea loc și o bursă de turism cu operatori locali și naționali.

Târgul rămâne deschis până în 29 septembrie, transformând Piața Mare într-un spațiu unde vizitatorii pot gusta, învăța și planifica viitoare aventuri în România.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri