Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică s-a stins din viață ieri la ora 13:20, la vârsta de 94 de ani. În urma acestei pierderi, primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a transmis un mesaj de profundă durere și recunoștință față de cel care a fost nu doar un înalt ierarh al Bisericii, ci și Cetățean de Onoare al Comunei Sadu.
Mesajul transmis de primarul Valentin Ivan:
„Primăria și Consiliul Local al Comunei Sadu își exprimă profunda durere și pioasă recunoștință în fața trecerii la cele veșnice a Eminentei Sale, Cardinalul Lucian Mureșan, vrednic păstor al Bisericii Române Unite cu Roma și Cetățean de Onoare al Comunei Sadu. Viața sa a fost o mărturie de credință, demnitate și dăruire pentru neamul românesc, unind în rugăciune și slujire tradiția, speranța și iubirea de oameni. Prin exemplul său luminos, Cardinalul Mureșan rămâne pentru generațiile de astăzi și de mâine un reper moral și spiritual de neclintit. Comunitatea noastră se simte onorată că a purtat, prin decizia sa, legătura cu excelența sa, iar titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Sadu va rămâne pentru noi o mărturie a prețuirii și respectului adânc față de personalitatea sa. Ne rugăm ca Dumnezeu să-l așeze în ceata sfinților Săi și să mângâie inimile tuturor celor care i-au fost aproape.
Veșnică pomenire și eternă recunoștință!
Primarul Comunei Sadu,
Valentin Ivan”
Edilul a subliniat că titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Sadu va rămâne o mărturie a prețuirii și respectului față de personalitatea Cardinalului.