Compania aeriană Fly Lili și administratorul său, Jurgen Faff, resping acuzațiile potrivit cărora ar fi facilitat plecarea lui Horațiu Potra din România spre Dubai.
Într-un comunicat transmis pentru AGERPRES, Fly Lili precizează că nu a operat niciodată zboruri spre sau dinspre Dubai și că afirmațiile referitoare la implicarea lui Jurgen Faff sunt „false și lipsite de orice fundament”.
Reprezentanții companiei susțin că nu există nicio legătură între Faff și Potra, iar speculațiile apărute în spațiul public „nu ar putea fi probate”.
Operatorul aerian arată că își desfășoară activitatea exclusiv pe curse civile de pasageri, pe rute europene și spre Tel Aviv, și că toate zborurile pot fi urmărite în timp real pe FlightRadar.
Totodată, compania menționează că ultimul zbor către Congo a avut loc pe 7 ianuarie 2025 și a fost efectuat cu respectarea legislației.
În privința situației fiscale, Fly Lili precizează că se află în proces de eșalonare a datoriilor către stat și a pus la dispoziția ANAF garanții pentru acoperirea integrală a debitului.
Reprezentanții companiei subliniază că nu au existat incidente de securitate, că Fly Lili nu a efectuat niciodată zboruri cargo și că se delimitează de „orice afilieri politice, persoane sau organizații”.
Horațiu Potra a fost reținut în Dubai, după ce a fugit din România la începutul anului. El este judecat de Parchetul General pentru mai multe infracțiuni, printre care tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale și instigare publică, alături de alți 20 de mercenari, în același dosar în care apare și fostul candidat la președinție Călin Georgescu.
Sursa: AGERPRES