Arhiepiscopia Sibiului a desfășurat, în 26 septembrie, o nouă acțiune de ajutorare a persoanelor aflate în situații dificile. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, sprijinul a ajuns la familii din zone defavorizate, persoane cu dizabilități și beneficiari ai mai multor instituții sociale și educaționale din Sibiu și din județ.
Acțiunea s-a desfășurat prin colaborarea Arhiepiscopiei cu Asociația „Humanitare Hilfe” din cadrul Crucii Roșii Bavaria filiala Neuburg-Schrobenhausen din Germania. Colaborarea, începută în 2007, este coordonată de dr. Rodica Leporda și presupune transporturi umanitare organizate anual sau chiar de două ori pe an, în sprijinul comunităților locale.
Ajutoarele primite au inclus paturi adaptate pentru persoane cu deficiențe locomotorii, aparate de oxigen, cărucioare și alte dispozitive medicale, seringi, produse de igienă și dezinfectanți, articole de îmbrăcăminte, dar și bănci școlare destinate unităților de învățământ. Distribuirea s-a realizat prin Sectorul Social-filantropic al Arhiepiscopiei.
Reprezentanții Arhiepiscopiei subliniază că astfel de acțiuni rămân o prioritate, fiind expresia concretă a grijii față de cei aflați în nevoie.
Sursa foto: Mitropolia Ardealului

