Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au desfășurat o acțiune în zona Școlii Gimnaziale nr. 21, având ca scop creșterea siguranței rutiere în proximitatea unităților de învățământ și evitarea parcărilor neregulamentare.
În decurs de mai puțin de o oră, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.240 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.



Unul dintre cazurile semnalate este cel al unui bărbat de 42 de ani, din județul Vâlcea, depistat conducând pe strada Luptei din Sibiu sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 2.025 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile.
Totodată, patru șoferi au fost sancționați pentru oprire și staționare neregulamentară în apropierea școlii, o problemă frecventă în zonele aglomerate din municipiu, mai ales în intervalele orare dedicate începerii cursurilor.