Clubul sibian ACS Champions Sibiu, deși înființat de doar patru ani, reușește să confirme ceea ce puțini anticipau la început: este deja o rampă de lansare pentru sportivii și antrenorii care fac pasul spre marea performanță. Cel mai recent exemplu este antrenorul Mihai Bulbuc, care a semnat cu Volei Alba Blaj, campioana României, în postura de antrenor secund al spaniolului Guillermo Hernandez, actualul selecționer al echipei naționale feminine de senioare.
Venit la Champions în sezonul trecut, după patru ani în care a condus echipa Academiei Forțelor Terestre cu care a câștigat un titlu de campioană națională, Mihai Bulbuc s-a ocupat de pregătirea grupelor echipele de junioare și cadete și de beach volley., ale clubului Champions Sibiu.
Rezultatele au venit imediat:
• titlu de campioane naționale U16 la volei pe plajă,
• medalie de bronz național la U18,
• locul 5 național tot la U18,
• convocarea a patru jucătoare sibience la lotul național de U18 de volei pe plajă, care au participat la Campionatul Balcanic.
Pe lângă trofeele cucerite, Bulbuc a fost apreciat pentru disciplina impusă, pentru capacitatea de a lucra cu jucătoarele tinere și pentru pasiunea demonstrată zi de zi la antrenamente și competiții.








Champions Sibiu – bilanț impresionant în doar patru ani
Numele lui Mihai Bulbuc se adaugă pe lista tot mai lungă a celor care au pornit de la Champions și au ajuns în voleiul mare. În patru ani, clubul sibian a reușit:
• să trimită șase jucătoare la loturile naționale ale României: Daria Ocenic, Karina Roșianu, Cătălina Vasilescu, Alessia Corpodean, Eliza Bardaș și Adela Vasilescu în volei de sală,
• să trimită patru jucătoare la lotul național al României U18: Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu în volei pe plajă,
• să dea cel mai tânăr debut în Liga Campionilor, prin Daria Ocenic, transferată la Alba Blaj la doar 14 ani,
• să trimită un antrenor, Andrei Banciu, în staff-ul naționalei U16,
• să cucerească două titluri de campioni naționali, două titluri de vicecampioni și o medalie de bronz,
• să joace în unsprezece turnee finale naționale în doar patru sezoane.
„Mihai Bulbuc este dovada clară că munca făcută cu pasiune și seriozitate aduce rezultate. Suntem mândri că a fost parte din familia Champions și că acum va reprezenta Sibiu și la nivelul campioanei României. Pentru noi este o confirmare că Champions construiește contextul necesar pentru marea performanță”, a spus Sabin Sopa, de la clubul sibian.
Anul 2025 rămâne unul istoric pentru sportul de echipă din Sibiu. Dacă în sală clubul a obținut titlul de vicecampioni naționali la U13, cea mai bună performanță a sportului sibian de echipă, iar pe plajă a cucerit titlul la U16 și bronzul la U18, transferul lui Mihai Bulbuc la Alba Blaj arată că Champions Sibiu nu doar obține trofee, ci și produce oameni de volei pentru performanță.
Deocamdată, clubul rămâne tânăr, sufletist și departe de perfecțiune, dar demonstrează că știe să facă lucrurile bine acolo unde contează: pe teren și în dezvoltarea sportivilor și antrenorilor.