10.2 C
Sibiu
miercuri, 08 octombrie, 2025
spot_img
spot_img

Funcționarii din Republica Moldova învață la Sibiu secretele succesului în atragerea fondurilor europene!

Știri din Județ

Publicitate
La sediul Consiliului Județean Sibiu, a avut loc astăzi conferința de presă de prezentare a proiectului „Pod peste Prut -Personal instruit pentru un viitor mai bun!”, un program dedicat consolidării relațiilor de colaborare cu administrațiile publice locale din Republica Moldova. Proiectul este derulat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.

Evenimentul marchează debutul oficial al unei noi etape de cooperare între județul Sibiu și raioanele Dondușeni, Criuleni, Soroca, Strășeni și din acest an, cel mai nou partener fiind Raionul Florești.

Publicitate

Reprezentanții din Republica Moldova au ajuns la Sibiu

Toți participanții din Republica Moldova au ajuns la Sibiu în cursul nopții trecute, iar începând de astăzi dimineață au început deja pregătirea în cadrul proiectului. Activitățile de instruire se vor desfășura zilnic, inclusiv în weekend, pentru a permite parcurgerea integrală a programului de pregătire.

Publicitate

La cursul de „Manager de proiect”, participă 80 de funcționari publici din Republica Moldova. Cursul are o durată de 65 de ore și se desfășoară în format hibrid (online și cu prezență fizică) și este susținut de lectori autorizați ai Autorității Naționale pentru Calificări. La final, toți participanții vor susține un examen și vor obține un Certificat acreditat de Manager de proiect.

Proiecte exemplu și investiții vizitate

În perioada 13-14 octombrie, delegația din Republica Moldova va vizita mai multe obiective realizate de Consiliul Județean Sibiu cu finanțare nerambursabilă: Aeroportul Internațional Sibiu, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Delia Stoicescu”.

Potrivit Președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, aceste proiecte au fost alese pentru că reflectă exemple concrete de bune practici în atragerea și utilizarea fondurilor europene, oferind participanților oportunitatea de a învăța direct din experiența sibiană, dar și pentru a facilita accesul și desfășurarea vizitelor, fiind proiecte mai apropiate de locațiile de cazare și curs a participanțiilor.

Declarațiile organizatorilor

În deschiderea conferinței, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a evidențiat importanța trecerii de la colaborările culturale la proiecte de dezvoltare administrativă:

„De-a lungul ultimilor ani, cultura a fost principalul liant care a stat la baza colaborărilor cu comunitățile din Republica Moldova. Am împărtășit tradiții, meșteșuguri, gastronomie și nenumărate momente care ne-au apropiat sufletește. Prin acest nou proiect, dorim să oferim un sprijin concret administrațiilor locale moldovenești, ajutându-le să atragă fonduri nerambursabile pentru investiții esențiale comunităților pe care le reprezintă. Este un pas pragmatic, bazat pe experiența noastră în implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă europenă sau națională”

La rândul său, Oana Popa, directorul executiv al Consiliului Județean Sibiu, a menționat că acest parteneriat va continua și în 2026:

„Ne dorim ca această colaborare să nu se oprească aici. În primăvara anului viitor, vom organiza o nouă vizită a reprezentanților din Republica Moldova la Sibiu, iar această inițiativă va fi anunțată publicului. Scopul nostru este de a crea o legătură de durată între administrațiile locale de pe ambele maluri ale Prutului.”

Declarație de la un reprezentant din Republica Moldova

După conferință, Liliana Rusnac, reprezentanta Consiliului Raional Strășeni, a subliniat importanța acestui proiect pentru administrația pe care o reprezintă:

„Pentru raionul nostru, această oportunitate este esențială. Echipa noastră nu are încă suficientă experiență în scrierea proiectelor și aplicarea la fonduri europene. Venim la Sibiu cu dorința de a învăța de la profesioniști și de a aduce acasă cunoștințele necesare pentru dezvoltarea comunităților noastre.”

Un parteneriat cu impact real

Proiectul „Pod peste Prut -Personal instruit pentru un viitor mai bun!” are o valoare totală de 420.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de DRRM, iar 20.000 lei provin din bugetul propriu al Consiliului Județean Sibiu.

Prin această inițiativă, județul Sibiu consolidează relațiile de cooperare cu Republica Moldova, oferind un exemplu de solidaritate, transfer de know-how și sprijin real pentru dezvoltarea administrațiilor locale de peste Prut.

„Parteneriatul cu Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova a debutat în 2023, prin proiectul Trei culori și o singură credință: românească, derulat pe parcursul a două ediții anuale. Succesul acestor inițiative culturale și deschiderea manifestată de principalul finanțator au condus la dezvoltarea noului proiect cu componentă educațional-administrativă. În demersurile sale dedicate comunităților din Republica Moldova, Consiliul Județean Sibiu colaborează și cu instituțiile de cultură aflate în coordonare, Muzeul ASTRA, Junii Sibiului, Filarmonica de Stat Sibiu, Biblioteca ASTRA și Școala Populară de Arte Ilie Micu, toate cotribuind la promovarea spiritului românesc de pe ambele maluri ale Prutului.”- au delcarat reprezentanții Consiliului Județean Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Biciclist rănit în comuna Șelimbăr

Accident provocat de un tânăr băut, în Cisnădie