12.4 C
Sibiu
joi, 09 octombrie, 2025
spot_img
spot_img

Sibiul devine centru energetic: Compania ENGIE construiește un sistem uriaș de stocare a energiei la Șelimbăr!

Știri din Județ

Publicitate
Compania ENGIE Romania va construi un sistem modern de stocare a energiei electrice în baterii în localitatea Șelimbăr, județul Sibiu, contribuind la dezvoltarea infrastructurii energetice din regiune și la creșterea stabilității rețelei naționale.

Grupul ENGIE Romania activează în distribuţia şi furnizarea de gaze naturale, producția din surse regenerabile și furnizarea de energie electrică, precum și în soluții verzi și servicii tehnice. Compania deservește peste 2,3 milioane de clienți, operează o rețea de 24.000 km și are o capacitate de producție din surse verzi de 250 MW.

Publicitate

Proiectul de la Sibiu face parte dintr-o inițiativă mai amplă a companiei, care vizează dezvoltarea a două sisteme de stocare a energiei, în Galați și Sibiu, în linie cu obiectivul global al Grupului ENGIE de a atinge o capacitate instalată de 95 GW în energie regenerabilă și stocare până în 2030.

Publicitate

În județul Sibiu, sistemul va fi amplasat pe un teren de aproximativ 2 hectare, în Șelimbăr și va avea o putere instalată de 80 MW și o capacitate de stocare de 160 MWh.

Acesta va utiliza tehnologia LFP (lithium iron phosphate), recunoscută pentru siguranță și durabilitate, și va permite livrarea energiei în rețea timp de două ore la capacitate maximă, cu posibilitatea extinderii până la patru ore.

Proiectul se află deja în stadiul „Ready-to-Build”, având toate autorizațiile necesare pentru începerea lucrărilor. Construcția este programată să înceapă în luna noiembrie anul acesta, iar intrarea în operare comercială este prevăzută pentru trimestrul al patrulea din 2026.

Prin această investiție semnificativă în zona centrală a țării, ENGIE Romania contribuie la modernizarea și optimizarea rețelei de energie electrică, oferind soluții avansate de flexibilitate pentru echilibrarea cererii și ofertei.

Cristian Buzan, Vicepreședinte ENGIE Romania a declarat:

„Soluțiile de flexibilitate, precum stocarea energiei în baterii, devin esențiale pentru stabilitatea și reziliența sistemului energetic. Cele două proiecte consolidează poziția ENGIE ca partener de încredere în tranziția energetică și reafirmă angajamentul nostru față de un viitor sustenabil și decarbonizat. În plus, avem în plan inițiative care vor duce capacitatea noastră totală instalată de stocare în baterii la aproximativ 300 MW până în 2030.”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri