Deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Trif, a anunțat că inițiativa legislativă pe care a promovat-o alături de fostul senator social-democrat Claudiu Mureșan, privind sprijinirea părinților care au în îngrijire copii cu dizabilități, a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial, devenind astfel lege.
Potrivit acestuia, noua reglementare prevede că părinții care au în întreținere copii cu dizabilități de până la 18 ani vor beneficia de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă. În cazul familiilor cu doi sau mai mulți copii cu handicap, se vor acorda două zile suplimentare pentru fiecare copil, iar aceleași prevederi se aplică și părinților de gemeni, tripleți sau multipleți.
„Am reușit: inițiativa legislativă pentru sprijinirea părinților cu copii cu dizabilități a devenit lege! Ca deputat de Sibiu și președinte al PSD Sibiu, împreună cu fostul senator social democrat Claudiu Mureșan, am inițiat acest proiect legislativ din convingerea că părinții care cresc copii cu dizabilități au nevoie de sprijin concret, nu doar de declarații. Astăzi, legea a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.”- a transmis Bogdan Trif
Bogdan Trif a subliniat că adoptarea acestei legi reprezintă un gest de solidaritate și respect față de familiile care se confruntă zilnic cu provocări majore:
„Am considerat că este o datorie de suflet să inițiez această lege. Părinții care duc zi de zi o luptă grea merită să știe că statul este alături de ei și că societatea nu îi lasă singuri. Cred cu tărie că politica trebuie să fie despre oameni și despre soluții reale pentru viața lor. Această lege este un exemplu în acest sens și un pas important pentru multe familii din Sibiu și din întreaga țară.”