O fermă de porci din Avrig a fost sancționată de Garda de Mediu Sibiu cu o amendă de 150.000 de lei, după ce inspectorii au constatat nerespectarea condițiilor din Autorizația Integrată de Mediu. Controlul a fost efectuat în baza Planului anual de control aprobat de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, dar și ca urmare a numeroaselor sesizări ale localnicilor privind mirosul puternic provenit din zona fermei.
Potrivit reprezentanților instituției, agentul economic a încălcat prevederile Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale, fapt pentru care a fost aplicată sancțiunea maximă. Totodată, autoritățile au impus măsuri cu termene clare pentru remedierea deficiențelor și reducerea disconfortului olfactiv resimțit în oraș.
Instituția anunță că va continua monitorizarea atentă a operatorului economic, inclusiv prin controale inopinate și măsurători ale calității aerului în orașul Avrig, cu ajutorul autolaboratorului mobil al Direcției Județene de Mediu Sibiu.
„Atragem atenția că autorizația de mediu/ autorizația integrata de mediu nu este un simplu act birocratic, ea reprezintă garanția că activitatea desfășurată respectă normele de protecție a mediului, a sănătății publice și a comunității. Comisariatul Județean Sibiu are în vedere o monitorizare atentă a operatorului economic precum și realizarea unor acțiuni inopinate de monitorizare a calității aerului în orașul Avrig cu ajutorul autolaboratorului mobil din cadrul Direcției Județene de Mediu Sibiu. Pentru un mediu curat și un viitor durabil, respectarea legii este obligatorie nu opțională. Continuăm controalele și vom sancționa ferm orice nerespectare a obligațiilor legale. Garda de Mediu Sibiu tratează cu seriozitate fiecare sesizare primită și intervine ferm ori de câte ori legislația de mediu este încălcată.”- au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Sibiu