Asociația Centrul Bucuriei lansează proiectul „SIBIU INTERGENERATIONAL”, o inițiativă dedicată reducerii izolării sociale a seniorilor și creșterii calității vieții acestora, prin crearea unui cadru intergenerațional de învățare, socializare și colaborare.
Proiectul, finanțat de Fundația Regală Margareta a României prin Fondul pentru Vârstnici, se desfășoară în perioada 2025–2026 la Sibiu, reunind seniori și tineri voluntari într-o serie de activități menite să promoveze solidaritatea și dialogul între generații.
Scopul principal este reducerea izolării sociale și stimularea participării active a seniorilor în viața comunității. Activitățile educaționale, culturale și recreative le oferă ocazia să împărtășească experiențe de viață, să învețe lucruri noi și să construiască relații autentice cu tinerii. Activitățile au loc la Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale, strada Oțelarilor nr. 48, Sibiu, și includ ateliere de comunicare și autocunoaștere, sesiuni de instruire digitală, ateliere creative de Crăciun, turnee de jocuri intergeneraționale, precum și sesiuni dedicate exclusiv seniorilor pe teme de educație financiar-bancară, prevenție pentru sănătate și siguranța la domiciliu.
Prima sesiune de educație financiar-bancară va avea loc miercuri, 15 octombrie 2025, ora 11:00. Alte activități includ măsurători gratuite, exerciții de mișcare și dans, terapie prin muzică, educație medicală adaptată vârstei și prezentări despre tehnologii care sporesc confortul și siguranța în locuință.
„Mai devreme sau mai târziu, dacă avem noroc, cu toții vom ajunge la o vârstă mai înaintată. Sănătatea ni se șubrezește, copiii și nepoții își văd de viața lor, iar mulți vârstnici ajung singuri, triști, cu dorința de a avea pe cineva alături cu care să schimbe o vorbă. Noi, cei de la Asociația Centrul Bucuriei, suntem alături de ei – de pensionarii Sibiului. Încercăm să îi sprijinim cu produse, ateliere de socializare, evenimente de informare, petreceri tematice și nu în ultimul rând, cu o vorbă bună”, transmit organizatorii.