Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a găzduit susținerea publică a tezei de doctorat cu tema „Relațiile dintre Roma și Constantinopol în timpul Împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul”, elaborată de Daniel Ionuț Crețu sub coordonarea pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr.
Evenimentul a avut loc în Aula „Mircea Păcurariu”, în prezența unei comisii de specialitate formată din profesori de la facultăți de teologie din Sibiu, București și Cluj-Napoca. Membrii comisiei au apreciat rigoarea științifică, claritatea expunerii și bogăția bibliografică a lucrării, care aduce o contribuție importantă la studiul relațiilor interconfesionale și istoriei Bisericii din perioada bizantină.
După prezentarea publică și dezbaterea tezei, ceremonia s-a încheiat cu depunerea jurământului de credință față de Biserica Ortodoxă, în capela facultății. Doctorandul a fost declarat „Doctor în Teologie” cu calificativul „Foarte Bine”.
FOTO – Mitropolia Ardealului