9.1 C
Sibiu
sâmbătă, 18 octombrie, 2025
spot_img
spot_img

Rezultate remarcabile pentru echitația sibiană la Campionatul Național de Sărituri peste Obstacole

Știri din Județ

Publicitate

Adelina Paralescu, de la CSM Sibiu, este noua campioaă a României la categoria amatori II, ediția 2025. A fost singura sportivă care a reușit să termine toate cele trei manșe cu 0 puncte penalizare.

Publicitate

Sportivii de la CSM Sibiu au obținut performanțe deosebite la finalele Campionatului Național de sărituri peste obstacole, desfășurate la Snagov, în noua bază de echitație Vectra. Echipa de seniori a devenit vicecampioană națională, iar Adelina Paralescu a cucerit medalia de aur în proba individuală de amatori 2.

Publicitate

Lotul CSM Sibiu a fost format din Ionel Bucur (alături de calul Vegas), Ilinca Barna (cu Famous Cosena) și Daniel Bucur (cu Casinia). Performanța a fost cu atât mai notabilă cu cât echipa sibiană a avut șansa de a merge în baraj pentru locul I, însă antrenorul și sportivul Ionel Bucur a ales să protejeze caii, care aveau programate probe și în ziua următoare.

„Puteam merge către baraj pentru locul 1, doar că o parte din caii noștri aveau probe și următoarea zi. Ar fi fost foarte obositor pentru ei. A fost decizia mea să nu mergem la baraj”, a declarat Ionel Bucur.

Un alt moment de aur pentru echitația sibiană a fost oferit de Adelina Paralescu, care, alături de calul CupidoG, a devenit campioană națională la amatori 2, individual. Sportiva de la CSM Sibiu, fiica lui Ionel Bucur, a fost singura concurentă care a reușit să încheie toate cele trei manșe fără niciun punct de penalizare, reconfirmând titlul câștigat și în anul precedent.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri