12.9 C
Sibiu
marți, 21 octombrie, 2025
spot_img
spot_img

Judecătorii de la Tribunalul Sibiu își reiau activitatea: Protestul a fost suspendat după decizia Curții Constituționale

Știri din Județ

Publicitate
Judecătorii din cadrul Tribunalului Sibiu au decis astăzi, 21 octombrie, în cadrul unei Adunări Generale, suspendarea formei de protest declanșate în luna august. Activitatea instanței va fi reluată începând de mâine, 22 octombrie.

Conform comunicatului de presă transmis de către reprezentanții Tribunalului Sibiu, decizia vine în contextul în care, în data de 20 octombrie, Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, legea privind modificarea pensiilor de serviciu, aflată în centrul nemulțumirilor din sistemul judiciar, a fost declarată neconstituțională în ansamblul său.

Publicitate

Prin urmare, judecătorii sibieni au considerat că motivul principal al protestului a fost înlăturat și au decis reluarea activității cu majoritate de voturi.

Publicitate

Comunicatul de Presă transmis de către Tribunalul Sibiu:

„Astăzi, 21.10.2025, ora 12.00, a avut loc Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu.

Cu majoritatea voturilor celor prezenți, Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu a hotărât suspendarea formei de protest adoptată prin Hotărârea nr. 2 din 26.08.2025 a Adunării Generale a judecătorilor şi reluarea judecării cauzelor aflate pe rolul Tribunalului Sibiu, începând cu data de 22.10.2025.

La adoptarea acestei hotărâri s-a avut în vedere că, prin Decizia nr. 479/20.10.2025, Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu în ansamblu este neconstituțională.”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Bărbat dispărut, căutat de polițiștii sibieni

Tânără dispărută după ce a plecat la magazin