Școla Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu, a găzduit în data de 17 octombrie cea de-a 6-a ediție a Sesiunii de Comunicări Științifice a Cadrelor Didactice. Evenimentul a reunit profesori și specialiști din domeniul educației militare și tehnologice, oferind un cadru de dialog profesional și schimb de bune practici.

Tema acestei ediții „Communication Technologies”, a deschis discuții despre impactul comunicării și al tehnologiei în procesul educațional modern. Participanții au analizat modul în care aceste instrumente pot contribui la evoluția personală și profesională a elevilor militari și a cadrelor didactice.
Evenimentul a fost inspirat de ideea că învățarea necesită efort și consecvență, așa cum subliniază citatul selectat pentru această ediție, aparținând lui Abigail Adams: „Învățarea nu este atinsă din întâmplare. Ea trebuie căutată cu ardoare și practicată cu perseverență.”

Organizatorii au subliniat că obiectivul central al sesiunii este acela de a forma minți deschise, capabile să creeze și să inoveze, nu doar să acumuleze informații. Cadrele didactice participante au fost felicitate pentru implicarea și dorința constantă de perfecționare, în acord cu standardele unei educații militare moderne.
Sursa foto: Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehno
