Primăria comunei Turnu Roșu a anunțat desfășurarea unui exercițiu de alarmare și evacuare, astăzi, începând cu ora 12:30. Acțiunea este organizată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Turnu Roșu, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.
Scenariul exercițiului presupune simularea unui cutremur cu magnitudinea de 7,1 pe scara Richter, urmat de operațiuni de evacuare, salvare și acordare a primului ajutor. În timpul desfășurării activității, sirenele de alarmă vor fi activate și vor avea loc intervenții simulate.
Autoritățile locale subliniază că nu există niciun pericol real pentru populație și că exercițiul are scopul de a pregăti cetățenii și serviciile de intervenție pentru eventuale situații reale de urgență.
„Astfel de exerciții ne ajută să fim mai bine pregătiți și să știm cum să reacționăm în situații reale de urgență. Mulțumim tuturor celor implicați pentru seriozitate și implicare!”-au transmis reprezentanții primăriei
Sursa foto:Primaria TURNU ROSU