11.3 C
Sibiu
vineri, 24 octombrie, 2025
spot_img
spot_img

Bogdan Trif: „Viitorul energetic al României este apărat cu responsabilitate și decizii curajoase.”

Știri din Județ

Publicitate
Deputatul PSD Bogdan Trif a declarat că România a obținut „o victorie importantă pentru viitorul său energetic”, ca urmare a negocierilor purtate de ministrul energiei, Bogdan Ivan Gruia, cu Comisia Europeană, în urma cărora s-a decis amânarea calendarului de închidere a centralelor pe cărbune prevăzut în PNRR.

Potrivit parlamentarului sibian, această decizie „protejează securitatea și stabilitatea sistemului energetic național” și asigură continuitatea termoficării în municipiile Craiova și Râmnicu Vâlcea, precum și menținerea a peste 4.500 de locuri de muncă la Complexul Energetic Oltenia, Govora și Craiova.

Bogdan Trif a precizat că România va beneficia de o capacitate de 900 MW până la 1 ianuarie 2030, în condiții conforme cerințelor europene, subliniind că „aceste locuri de muncă salvate înseamnă siguranță pentru mii de familii și continuitate pentru economia locală”.

Publicitate

Deputatul PSD a arătat că alternativa ar fi fost „dezastruoasă”, cu risc de blackout de până la 52 de ore, importuri masive de energie la prețuri ridicate, penalități de aproape 1,8 miliarde de euro și blocarea fondurilor din PNRR.

În opinia sa, „securitatea energetică a României nu este doar o prioritate strategică în contextul geopolitic și economic european, ci o responsabilitate directă a statului față de cetățeni”.

Bogdan Trif l-a felicitat pe ministrul Bogdan Ivan Gruia pentru „seriozitatea și determinarea” cu care a condus negocierile și a adăugat că această reușită „repară o greșeală uriașă făcută de un fost ministru al energiei din guvernările de dreapta”, care ar fi decis închiderea furnizării unei resurse vitale „fără strategie și fără o centură de siguranță”.

„PSD demonstrează că este singurul partid capabil să guverneze responsabil, să corecteze erorile trecutului și să apere cu adevărat interesele românilor.”- a concluzionat deputatul Bogdan Trif

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Șofer cu alcoolemie de peste trei la mie pe A1

APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează cititor contoare

Ceremonie la Sibiu de Ziua Armatei României!