11.3 C
Sibiu
vineri, 24 octombrie, 2025
spot_img
spot_img

Ceremonie la Sibiu de Ziua Armatei României!

Știri din Județ

Publicitate
Ziua Armatei României va fi marcată mâine, 25 octombrie, la Sibiu, printr-o ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava. Evenimentul va începe la ora 10:00 și este organizat de Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și structurile militare din Garnizoana Sibiu, în colaborare cu autoritățile locale, Mitropolia Ardealului, Inspectoratul Școlar Județean și mai multe asociații ale cadrelor militare în rezervă și ale veteranilor.

Cu această ocazie Academia Forțelor Terestre Sibiu, a amintit că până în data de 7 noiembrie, publicul poate vizita la Academia Forțelor Terestre expoziția fotodocumentară „Armata Română în cel de-al Doilea Război Mondial”.

Cu această ocazie, Comandantul Garnizoanei Sibiu a transmis un mesaj în care a mintit importanța acestei zile pentru istoria României:

„La 25 octombrie 1944 trupele române, alături de forțele aliate, au eliberat orașul Carei, ultima fâșie de pământ românesc aflată sub ocupație străină. Această zi marchează împlinirea unui ideal național și este celebrată, de atunci, ca Ziua Armatei României, una dintre cele mai importante sărbători dedicate eroismului și spiritului de jertfă al ostașilor români. Semnificația acestei zile depășește însă actul istoric al eliberării. Ea întruchipează întreaga tradiție militară a poporului nostru, o sărbătoare a valorilor care definesc instituția militară: onoarea, disciplina, loialitatea și dragostea de țară. Este o zi a recunoștinței pentru cei care au luptat și s-au jertfit, dar și un prilej de mândrie pentru cei care, astăzi, continuă să slujească sub faldurile drapelului național. Cu acest prilej solemn, adresez tuturor militarilor din garnizoana Sibiu și familiilor acestora cele mai calde urări de sănătate, împliniri profesionale și personale, precum și mult succes în nobila lor misiune de a apăra cu demnitate și credință România!”

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Șofer cu alcoolemie de peste trei la mie pe A1

APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează cititor contoare