Potrivit Primăriei Sibiu, lucrările de extindere a Școlii nr. 8 de pe strada Lupeni sunt în desfășurare și au ajuns la un stadiu fizic de 75%, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Municipiului Sibiu.

Investiția, în valoare de 3,23 milioane de lei, este finanțată din bugetul local și presupune construcția unui corp nou de clădire cu parter și etaj, care va include patru săli de clasă, grupuri sanitare, o sală profesorală și un spațiu tehnic.
Noul corp al școlii va fi dotat cu echipamente moderne, printre care panouri fotovoltaice, sisteme de încălzire cu pompe de căldură aer-apă, ventilație cu recuperare de căldură, termoizolație exterioară, tâmplărie cu geam termopan, precum și mobilier nou, table interactive și videoproiectoare.
Primăria menționează că, printr-un proiect finanțat din fonduri europene, cabinetul de psihopedagogie al școlii a fost dotat cu mobilier și materiale didactice, iar laboratoarele sunt în curs de echipare.
De asemenea, sala de sport a primit echipamente noi, iar în toate sălile de clasă au fost livrate echipamente digitale: table interactive, computere, scannere, routere și sisteme de sunet.
Clădirea a fost deja ridicată, iar în prezent se lucrează la finisajele exterioare și interioare. Potrivit reprezentanților primăriei, lucrările urmează să fie finalizate până la sfârșitul acestui an.







