Raluca Turcan acuză PSD-ul că blochează Reforma Pensiilor Speciale: „Cei care blochează Reforma Pensiilor Speciale, nu servesc Justiția, ci pur şi simplu o decredibilizează.”
Deputatul PNL, Raluca Turcan, a comentat astăzi respingerea venită din partea Curții Constituționale a reformei pensiilor magistraților, avertizând asupra consecințelor financiare și sociale.
Raluca Turcan a explicat că, dacă până pe 28 noiembrie nu va fi adoptată o lege clară și constituțională privind pensiile speciale, România riscă să piardă peste 231 de milioane de euro din fondurile europene PNRR din cea de-a treia cerere de plată. Ea a subliniat că pierderea cea mai gravă nu este financiară, ci încrederea cetățenilor în stat.
Deputatul a acuzat PSD-ul că blochează reforma prin influență asupra Curții Constituționale, în timp ce PNL și premierul Ilie Bolojan rămân angajați în finalizarea proiectului. Raluca Turcan a precizat că un nou text legislativ va corecta inechitățile din sistemul pensiilor de serviciu, aducându-le în linie cu principiul contributivității.
Reforma propusă de PNL, blocată politic de PSD, prevedea printre altele: alinierea vârstei de pensionare la cea din sistemul public, menținerea temporară a vârstei minime actuale de 47 ani și 8 luni până la finalul lui 2025, creșterea graduală a vârstei de pensionare la 65 de ani, condiția de 35 de ani vechime totală și calcularea pensiei la 55% din media veniturilor brute, plafonată la 70% din venitul net anterior pensionării.
Aceasta a criticat și avizul Consiliului Superior al Magistraturii, explicând că guvernul a cerut avizul la timp, iar CSM a ales să nu răspundă. Ea a precizat că Curtea Constituțională a adăugat o cerință care nu există în Constituție, schimbând astfel standarde stabilite anterior.
Deputatul a acuzat PSD că, în loc să susțină reforma, a ales să o saboteze la nivel guvernamental, parlamentar și chiar prin numiri în Curtea Constituțională. Acesta a reiterat angajamentul PNL de a continua reforma, subliniind că echitatea nu se obține prin amânări, ci prin curaj și consecvență: „Cei care blochează reforma pensiilor speciale nu slujesc justiția, ci o decredibilizează. Iar efectul este devastator: pierdem bani, pierdem încredere, pierdem echitate.”








