Deputatul PNL, Raluca Turcan,în cadrul conferinței de presă de astăzi, a criticat Ministerul Justiției pentru modul în care gestionează proiectul de renovare a Tribunalului Sibiu, despre care spune că este blocat de peste 20 de ani, deși finanțarea este deja asigurată printr-un acord cu Banca Mondială.
Raluca Turcan a declarat că ministerul i-a transmis în scris că „lucrările la Tribunalul Sibiu vor fi încetinite”, motivând această decizie prin constrângerile bugetare pentru perioada 2026-2030.
„Ministerul Justiției recunoaște neputința în propriul document oficial, spunând că ritmul lucrărilor va fi proporțional cu alocările bugetare anuale, un mod elegant de a anunța că, fără presiune publică, proiectul poate fi din nou amânat la nesfârșit.”-a spus deputatul
Raluca Turcan a explicat că, potrivit datelor oficiale, proiectul are o finanțare de 12 milioane de euro, parte dintr-un acord de 100 de milioane de euro cu Banca Mondială. După două contracte reziliate, unul în 2019, când fuseseră executate doar 7% din lucrări, și altul în 2020, proiectul a fost reluat abia în 2024, printr-un nou contract de proiectare semnat pe 20 iunie 2024.
Pentru anul 2025, au fost alocate 262.000 de lei pentru expertize tehnice privind consolidarea structurală și componentele artistice ale clădirii, aflate în prezent în analiză. Studiul de fezabilitate este în lucru, iar după aprobarea indicatorilor tehnico-economici urmează lansarea licitației pentru lucrările efective, care ar trebui finalizate până la 31 decembrie 2030.
Deputatul PNL a atras atenția și asupra costurilor mari suportate de stat pentru închirierea actualului sediu al Tribunalului Sibiu, 382.000 de lei pe lună, prin urmare peste 4,5 milioane de lei anual.
„Aceasta nu mai este doar birocrație, ci risipă bugetară și lipsă de voință politică. Să spui că lucrările încetinesc după 20 de ani pentru că nu sunt bani, într-un proiect cu finanțare externă deja asigurată, e o formă de dezinteres administrativ.”– a spus Raluca Turcan
Ea a cerut Ministerului Justiției „să iasă din logica explicațiilor și să intre în logica soluțiilor”, solicitând un calendar clar, asumare instituțională și coordonare directă cu Ministerul Finanțelor pentru deblocarea lucrărilor.








