Medieșenii au celebrat Ziua Armatei Române printr-o ceremonie plină de solemnitate, organizată de Unitatea Militară 01810, în colaborare cu Primăria Municipiului Mediaș. Evenimentul a avut loc la Cimitirul Eroilor și a reunit oficialități, militari, reprezentanți ai cultelor religioase și numeroși localnici veniți să aducă un omagiu eroilor neamului.

La ceremonie a fost prezent și primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, alături de reprezentanți ai administrației publice locale și ai structurilor militare. Manifestarea a cuprins momente solemne, ceremonialuri militare și religioase, precum și depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentul eroilor, în memoria celor care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea României.

Celebrată anual pe 25 octombrie, Ziua Armatei Române rămâne un simbol al curajului, demnității și devotamentului ostașilor români, apărători ai țării și ai valorilor naționale. Evenimentul de la Mediaș a fost, ca în fiecare an, un moment de recunoștință și respect pentru toți cei care au scris, prin sacrificiul lor, istoria României.










