Dezvoltarea sportului la nivel județean și susținerea structurilor sportive de drept privat au fost printre subiectele abordate astăzi în cadrul ședinței lunare a Colegiului Prefectural, în prezența subprefectului Florian Giubega și a secretarului general Marius Oltean. Tema a fost prezentată de Nicoleta Sonia David, director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu.
Nicoleta David a subliniat necesitatea intensificării colaborării între autoritățile publice locale și instituțiile cu atribuții în domeniul sportului, pentru a sprijini dezvoltarea activităților sportive în județ. Potrivit acesteia, consolidarea parteneriatului cu autoritățile locale are ca obiectiv crearea unui cadru coerent și eficient de sprijin pentru structurile sportive legal constituite, dar și pentru alte instituții de profil.
În cadrul prezentării, Nicoleta David a evidențiat principalele direcții de acțiune:
Identificarea nevoilor reale ale comunităților în ceea ce privește infrastructura și activitățile sportive.
Susținerea inițiativelor locale prin programe de finanțare nerambursabilă, în conformitate cu Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice.
Acordarea de sprijin logistic și administrativ structurilor sportive pentru elaborarea și implementarea proiectelor cu finanțare publică.
Stimularea participării tinerilor și a cetățenilor la activități sportive prin diversificarea și extinderea ofertelor existente.
Directorul executiv a propus, de asemenea, dezvoltarea unui mecanism județean de coordonare și consultare între Consiliul Județean Sibiu, autoritățile locale și structurile sportive, pentru a asigura o utilizare eficientă și transparentă a fondurilor publice, precum și o distribuție echitabilă a sprijinului financiar în funcție de performanțe, proiecte și impactul social al activităților.
Nicoleta David a concluzionat că prin aceste măsuri se urmărește creșterea calității și vizibilității sportului sibian și consolidarea rolului sportului ca factor de coeziune socială, educațională și de sănătate publică, contribuind la promovarea unui stil de viață activ și la dezvoltarea durabilă a comunităților locale.




