8.2 C
Sibiu
vineri, 31 octombrie, 2025

Au coafat, gătit și vândut hăinuțe, iar cu banii strânși, mamele din Tălmaciu au amenajat un centru pentru copiii orașului

Știri din Județ

Publicitate
Pe gardul școlii generale din Tălmaciu, printre multele mottouri inscripționate, se află următorul text: „Educația stă în mâinile noastre”. Este un mesaj pe care sute de mame din oraș l-au transformat în realitate, prin curaj și hărnicie.

Sub perdeaua răcoroasă a ploii de toamnă, pașii copiilor se îndreaptă cu repeziciune spre clădirea școlii de pe strada Bălcescu, aflată lângă biserica din apropiere. A trecut un secol de când învățătorul Toma Târșia a inaugurat aici prima școală românească din localitate, tălmăcenii fiind mândri și de nepotul acestuia, Dragoș Târșia, un cunoscut avocat sibian.

Pe holurile înțesate de mici bucătari, pentru că tocmai se sărbătorea „Ziua Recoltei”, organizată la finalul „Săptămânii altfel”, mirosul de tocană cu legume se împletește cu râsetele copiilor.

În sala de clasă devenită bucătărie pentru o zi, am întâlnit-o pe Aura-Maria Avram-Radu, cea care, în 2023 a câștigat concursul pentru funcția de director al școlii. „Gătim și învățăm”, rezumă directoarea activitățile elevilor-bucătari, unii dintre ei având alături și mămicile venite să ajute.

În sălile alăturate se pregătesc decorațiuni, se lipesc etichete pe borcanele cu dulceață sau se cântă. Fiecare copil știe ce are de făcut și își aduce partea de contribuție la reușita evenimentului.

Aura-Maria Avram-Radu este din Doștat, județul Alba, iar primii elevi i-a avut în Tălmaciu: „După finalizarea studiilor am fost repartizată la școala din colonia Tălmaciu II. Era anul 2008.”

În Tălmaciu și-a cunoscut și viitorul soț, iar câțiva ani mai târziu familia lor s-a îmbogățit cu o fetiță: „Acum are patru ani, iar pe când mă aflam în concediu de maternitate am avut ideea înființării unui grup de ajutor între mamele din Tălmaciu.”

Inițiativa tinerei profesoare avea să fie una de succes. „Comunitatea Mamelor din Tălmaciu”, deși este un grup rezervat doar membrilor, a ajuns să numere peste 1.000 de tălmăcence. „Am început cu vânzarea de hăinuțe, încălțăminte, jucării, cărucioare, dar și cu sfaturi privind hrana și îngrijirea copiilor. Erau și întrebări de genul: cine poate sta cu micuțul meu pentru două ore? Ne oferim suport reciproc”, spune inițiatoarea grupului.

Ajunsă director al Liceului „Johann Lebel”, structură care include grădinițe și școli din Tălmaciu și Tălmăcel, Aura-Maria Avram-Radu a venit în fața comunității de mame cu o propunere îndrăzneață: amenajarea unui centru de documentare și informare pentru elevii din clasele gimnaziale.

„A fost o mobilizare extraordinară și, în doar două săptămâni, am strâns 40.000 de lei. Banii au fost oferiți ca donație din ceea ce mamele au vândut în cadrul grupului. S-au scos la vânzare prăjituri, haine, încălțăminte, iar unele mame au oferit servicii de coafură, manichiură sau masaj. Fiecare, după puteri. Nu a fost un concurs cine dă mai mult. Până la urmă, doar iubirea pentru copil este nelimitată.”

Având 40.000 de lei de la mamele din oraș, directoarea s-a dus la primar: „Avem norocul că la Primăria Orașului Tălmaciu sunt oameni care înțeleg rostul educației. Am convenit ca primăria să ne ajute cu partea de reabilitare a clădirii pentru viitorul Centru de Documentare și Informare, iar noi, mamele, să-l dotăm.”

În mai puțin de o jumătate de an, o clădire care odinioară a adăpostit biblioteca și care devenise magazie, a fost transformată într-un spațiu dedicat cunoașterii. Este un loc luminos și cald, în care copiii își pot găsi aripi. „Ne-a ajutat o fostă elevă a școlii noastre, Simona Beu, devenită designer de interior. Voluntar, ea a gândit întreg spațiul și putem spune că a făcut treabă bună.”

Și în privința relației cu autoritățile sau despre ce înseamnă să fii director, Aura-Maria are propriile opinii: „Nu te poți duce tot timpul să ceri. Trebuie să vii și tu cu ceva, că doar așa ai un parteneriat valid. Noi ne-am dorit acest centru, am făcut campanie și am cumpărat mobilierul și cărțile, iar primăria ne-a ajutat cu lucrările. Apoi, eu cred că nu este suficient să fii doar director, dacă nu ești și lider. Îmi asum deciziile și fac totul pentru ca elevii acestei școli să aibă cele mai bune condiții de învățare. Ambiția mea este ca, peste 10 ani, să avem o școală precum cea de la Ciugud, județul Alba.”

În noile săli amenajate prin dăruirea și ambiția mamelor, copiii vin să citească, să afle, să viseze, să-și caute un rost, un drum pe care să-l urmeze în viață. Pe pereți sunt desenate o hartă a lumii, aripi și raze de soare, un mic univers pe care fiecare mamă și-l dorește pentru copilul său.

Munca mamelor din Tălmaciu este similară celei depuse de femeile din Cârța, care, după Primul Război Mondial, au țesut și împletit haine pentru a strânge bani și a înlocui vechiul clopot al bisericii săsești, care fusese topit și transformat în tunuri.

Acum, la distanță de aproape un secol, vrednicia femeilor este din nou dovedită în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!

Material realizat de Consiliul Județean Sibiu prin proiectul „Oameni și Locuri De Poveste.”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Tractoarele le-au făcut rost de dosare penale

Șofer de ocazie, cu mașina unui prieten

Siguranța începe cu educația