Pe 7 noiembrie 2025, chitariștii din toată țara se unesc într-o mare sărbătoare a muzicii: Romania Guitar Day. Evenimentul, organizat de Asociația Culturală Play prin programul „Pune mâna pe chitară”, își propune să transforme o zi obișnuită într-o explozie de sunete, emoții și conexiuni muzicale.

„România vibrează în acorduri de chitară! Invităm toți chitariștii – indiferent de vârstă, nivel sau localitate – să cânte împreună într-un concert colectiv online. Chitara devine, pentru o zi, un limbaj comun, o punte între generații și o modalitate de a aduce oamenii împreună”, au transmis organizatorii.
Concertul național va avea loc vineri, 7 noiembrie, la ora 18:00, și va reuni participanți din toate colțurile țării, care vor interpreta simultan două piese emblematice:
🎸 „Have You Ever Seen the Rain” – Creedence Clearwater Revival
🎸 „Vinovații fără vină” – Pasărea Colibri
Participanții pot cânta oriunde
„Este o zi în care chitara iese în lume: participanții sunt încurajați să cânte de oriunde se simt inspirați – acasă, la școală, în parc, într-o cafenea sau chiar într-un loc mai puțin obișnuit. Scopul este să arătăm că muzica poate uni oameni și locuri, iar o simplă chitară poate transforma orice spațiu într-un punct de întâlnire al pasiunii, libertății și creativității”, se arată în comunicatul Asociației Culturale Play.
Cei care doresc să se alăture pot completa formularul de înscriere disponibil online la adresa: https://forms.gle/KBN2k2CMHUjisxU99. Participarea este gratuită, iar după înscriere, chitariștii vor primi link-ul de conectare la concertul online.
Pentru a-i ajuta să se pregătească, organizatorii pun la dispoziție tutoriale video și tabulaturi pentru ambele piese. „Ne dorim ca fiecare participant, fie el începător sau avansat, să simtă că face parte dintr-o mișcare națională a muzicii”, au mai declarat reprezentanții programului „Pune mâna pe chitară”.
Romania Guitar Day continuă tradiția Concertului Manifest din cadrul Guitar Meeting Festival, oferind comunității „Pune mâna pe chitară” și tuturor pasionaților de muzică o nouă ocazie de a se reconecta prin artă.
Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Play, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), și este recomandat de Rock FM.
„Romania Guitar Day nu este doar un concert online, ci o experiență colectivă care umple întreaga țară de energie, entuziasm și prietenie muzicală”, au concluzionat organizatorii.





