Avortul în România este un subiect complex, care atrage în continuare opinii puternice, pro sau contra, mai mult sau mai puțin argumentate ori ancorate în realitate. De la perspectiva religioasă, la cea morală și la dreptul femeii de a alege, opiniile sunt împărțite. Din perspectiva creștină, avortul este o crimă, indiferent de perioada în care este efectuat, fătul fiind considerat o ființă umană încă la de concepere.
Foarte bine surprinse părerile împărțite le are Oriana Fallaci, o jurnalistă de origine italiană, în cartea sa ,,Scrisoare pentru un copil niciodată născut”. Aceasta militează, după ce pierde o sarcină, împotriva avortului. Cu toatea acestea, în cartea în care își transpune parcursul matern pe care l-a traversat, se supune unui proces în care persoanele din viața sa o condamnă sau îi iau apărarea, după ce a ales să plece într-o călătorie, însărcinată fiind, iar asta i-a cauzat pierderea sarcinii.
„Ar trebui să port doliu de fiecare dată când un ovul moare nefecundat.”
Din perspectiva medicală a avortului, avem un medic care o blamează, o acuză de crimă, pentru că a plecat în călătorie conștientă de riscurile la care se expunea: ,,Totuși, nu suntem aici pentru a judeca moartea unei celule. Suntem aici pentru a judeca moartea unui copil.”.
Contrar pledoariei medicului, doctorița care a îndemnat-o să plece în călătorie afirmă că ,,Ar trebui să port doliu de fiecare dată când un ovul moare nefecundat, de fiecare dată când cele două milioane de spermatozoizi nu reușesc să străpungă membrana. Mai rău, ar trebui să port doliu și atunci când e fecundat, gândindu-mă la cele 199.999.999 care mor învinși de singurul spermatozoid care a învins membrana.”. O perspectivă pe care am găsit-o destul de interesantă și de luat în calcul. O prietenă de-ale ei, numește procesul jurnalistei, ,,procesul tuturor femeilor”.
Procesul femeilor din România pentru dreptul la avort
Trecând peste părerile împărțite, căci e de libertatea fiecăruia să creadă și să aleagă ce vrea pentru viața lui, trecem la procesul femeilor din România în ceea ce privește avortul. Legală din 1989, întreruperea sarcinii este, în teorie, legală până la 14 săptămâni, însă de la zis până la făcut e cale lungă și costisitoare.
Conform unui raport privind accesul la avort în siguranță, realizat în martie 2024, de către Asociația Moașelor Independente, doar 4% dintre spitalele publice oferă avort medicamentos sau chirurgical în condiții de siguranță. 14% dintre unitățile publice și private furnizează avortul la cerere, însă până la 10 săptămâni de sarcină și nu 14, așa cum este prevăzut de lege.
Cu un număr de 7 unități publice care oferă servicii de întrerupere de sarcină la cerere, situația actuală nu pare cu mult diferită de perioada dintre anii 1966 până în 1989, când avortul a fost interzis în regimul comunist. Efectele le cunoaștem deja. Avort făcut în condiții medicale precare, care pun sănătatea femeilor în pericol.
În 2024, accesul la avort în Sibiu, conform aceluiași raport, a fost de 13,49%. Cu un total de 29 de unități medicale incluse, 10 revuză, 9 nu au răspuns, iar în sistemul public nici o clinică sau spital nu oferea acest serviciu. Doar 4 unități din cele 29 făceau avort la cerere.
77% din femeile din România sunt împotriva interzicerii avortului
Centrul Filia este o organizație care face auzite vocile femeilor, iar conform datelor statistice din 2024 despre sănătatea reproductivă, 7 din 10 femei nu au folosit o metodă de contracepție în ultimii 10 ani datorită costurilor, iar 77% din femeile din România sunt împoriva interzicerii avortului.
Majoritatea religiilor se împotrivesc avortului însă, de-a lungul timpului, nici un război nu s-a încheiat din cauza copiilor care mor
În final, e dreptul fiecărei femei de a alege ce să facă, drept care trebuie să-i fie asigurat și nu condamnat. Căci această decizie ține de mulți factori psihologici și economici pe care nimeni nu-i cunoaște în totalitate, doar femeia în cauză.
credite foto: João Paulo de Souza Oliveira
