12.9 C
Sibiu
sâmbătă, 08 noiembrie, 2025

Tragedie la Avrig: un bărbat de 43 de ani s-a sinucis în timp ce transmitea live pe Facebook

Știri din Județ

Publicitate
Scene șocante s-au petrecut sâmbătă dimineață, 8 noiembrie 2025, în orașul Avrig, județul Sibiu. Un bărbat de 43 de ani și-a pus capăt zilelor, transmițând totul în direct pe Facebook, înainte de a-și pune ștreangul de gât într-o anexă a gospodăriei sale.

Imaginile au fost distribuite rapid pe rețelele de socializare, stârnind reacții puternice în comunitate. În urma apariției acestor filmări, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a transmis, prin intermediul Compartimentului de Relații Publice, un comunicat oficial:

„La data de 8 noiembrie 2025, la ora 07:52, IPJ Sibiu a fost sesizat, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, într-o anexă a unui imobil din orașul Avrig, se află o persoană de sex masculin spânzurată. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat că aspectele sesizate se confirmă. Persoana a fost găsită fără semne vitale, fiind identificată ca un bărbat de 43 de ani, domiciliat în orașul Avrig.”

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Județean Sibiu, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului.

Poliția Orașului Avrig efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.


💬 Dacă treci printr-o perioadă grea, nu ești singur.
Oricât de copleșitor ar părea acum, există oameni pregătiți să te asculte, fără să te judece, oricând, zi și noapte.

📞 Linia de urgență antisuicid – Alianța Română de Prevenție a Suicidului (ARPS):
👉 0800 801 200 (apel gratuit, disponibil zilnic între 19:00 – 07:00)

📱 Serviciul de asistență socială și consiliere psihologică al Asociației „DePretutindeni”:
👉 0374 456 420 (apel normal, 24/7)

💬 Dacă ești minor, poți apela gratuit la Telefonul Copilului:
👉 116 111

🧡 Vorbește cu cineva de încredere — un prieten, un membru al familiei, un profesor sau un specialist.
Viața ta contează. Nu trebuie să treci singur prin asta.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Jandarmii sibieni au donat sânge