10.2 C
Sibiu
duminică, 09 noiembrie, 2025

MEDIAȘ: A furat o geantă și acum stă la închisoare

Știri din Județ

Publicitate
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, din Dumbrăveni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 7 noiembrie, când o femeie de 68 de ani din Mediaș a sesizat poliția că, în timp ce se afla pe strada Gheorghe Pop de Băsești, o persoană necunoscută i-ar fi smuls geanta din mână și ar fi doborât-o la pământ.

În urma activităților operative desfășurate, polițiștii au reușit, în data de 8 noiembrie, să identifice presupusul autor — un tânăr de 21 de ani, din orașul Dumbrăveni. Acesta a fost condus la audieri, iar în urma administrării probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, a fost reținut pentru 24 de ore.

Tânărul urmează să fie prezentat instanței de judecată, în vederea luării unei măsuri preventive.

Autoritățile reamintesc că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Anunț vânzare lemn de foc