14.1 C
Sibiu
duminică, 09 noiembrie, 2025

Sărbătoare plină de credință la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Știri din Județ

Publicitate

Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost duminică plină de credincioși care au venit să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, cu prilejul praznicului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor puterilor cerești.

Alături de ierarh s-a aflat un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” și slujitori ai Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Timotei Popovici” al Catedralei, dirijat de pr. lect. univ. dr. Alexandru Streza.

Cuvânt de învățătură

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Ardealului a vorbit credincioșilor despre rolul îngerilor în viața spirituală a omului și în lucrarea mântuirii, amintind că aceștia sunt mesagerii lui Dumnezeu și însoțitorii nevăzuți ai oamenilor în drumul lor duhovnicesc.

„Noi închipuim pe îngerii din ceruri când slujim Sfânta Liturghie: preoți, ierarhi și credincioși. Sfinții îngeri sunt cei care primesc ofranda noastră și înfrumusețează dumnezeiasca liturghie”, a explicat Înaltpreasfinția Sa. „Luându-L pe Hristos în sufletele noastre, am primit nu doar bucuria comuniunii, ci și Lumina dumnezeiască care ne luminează întreaga ființă, ne luminează viața și ne-o călăuzește pe drumul cel bun, fiind însoțiți de îngerii care ne sprijină.”

Ierarhul a amintit și de învățăturile Sfântului Dionisie Areopagitul despre cele nouă cete îngerești, subliniind că îngerii păzitori sunt cei mai apropiați de oameni:
„Astăzi îi cinstim pe cei doi Arhangheli – unul care este apărător și celălalt care aduce vestea bună a mântuirii. Să ne exprimăm recunoștința față de Dumnezeu și să arătăm cinstirea cuvenită acestor sfinți îngeri. Gândul la îngerul nostru ocrotitor ne dă putere să ne luptăm cu greutățile vieții.”

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Laurențiu i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Mihail, Gavriil și derivatele acestora, urându-le „La mulți ani” și îndemnându-i să se roage îngerilor pentru ocrotire și călăuzire pe calea mântuirii.

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil rămâne una dintre cele mai iubite sărbători ale toamnei ortodoxe, prilej de rugăciune și de întărire în credință pentru mii de credincioși sibieni.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Anunț vânzare lemn de foc