9.1 C
Sibiu
luni, 10 noiembrie, 2025

Agresorul din Piața Cibin a fost pus sub control judiciar

Știri din Județ

Publicitate

Bărbatul care a agresat o persoană într-un bar din zona Pieții Cibin a fost pus sub control judiciar.


”La data de 7 noiembrie a.c., față de bărbatul de 52 de ani Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sibiu a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de
60 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale
Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a transmis IPJ Sibiu.

Pe 6 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale
Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 52 de ani, domiciliat în Ocna Sibiului, cercetat
penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.


În fapt, la data de 23 octombrie, prin apel 112, politistii au fost sesizati despre
producerea unui conflict în interiorul unui local din zona Pieței Cibin. Polițiștii s-au
deplasat la fața locului unde au constatat că, în urma unui conflict verbal spontan,
bărbatul l-ar fi agresat pe un sibian în vârstă de 68 de ani.

Foto: arhivă


Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Măgura Cisnădie a câștigat la Bistrița

Victorie clară pentru BC CSU 2 Sibiu