9.1 C
Sibiu
luni, 10 noiembrie, 2025

Sportivele de la Clubul Sportiv KIDS ACRO DANCE reprezintă Sibiul în Italia!

Știri din Județ

Publicitate
Sportivele Clubului Sportiv KIDS ACRO DANCE din Sibiu se vor întrece la Campionatul Mondial de Acrodance, ce va avea loc în perioada 14-23 noiembrie în Italia. Tinerele campioane au plecat deja spre Italia, dar emoțiile cresc pe măsură ce se apropie competiția.

Înainte de plecare, profesoara lor, Andreea Baștea, a transmis un mesaj plin de încurajare și mândrie:

„Ultima sută de metri… ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ de pregătiri pentru sportivii clubului care vor participa la CAMPIONATUL MONDIAL DE ACRODANCE – ITALIA. Ultimele pregătiri… Ultimele indicații. Să ajungem cu bine, să ne distrăm, să fie un concurs frumos cu multe satisfacții și lecții de viață. Indiferent de rezultat, sunteți niște copii speciali. Indiferent de rezultate, sunt cea mai mândră profesoară. Sunteți speciale și sunt mândră că ați muncit până la nivelul acesta. Nu oricine poate realiza ceea ce ați realizat voi. Și calificarea la MONDIALE implică multă muncă din partea voastră, și multă voință. O șansă pe care puțini o au în viață. Reprezentăm SIBIUL, implicit ROMÂNIA. Felicitări copii frumoși. Mândră de voi tare.
Mulțumesc părinților, fără de care această deplasare ar fi imposibilă. Mulțumesc pentru că sunteți alături de noi în a le ‘crește aripi’ copiilor și a zbura spre împlinirea viselor lor.
Păcat că nu se pune preț pe munca acestor copii și că doar voi îi susțineți… Merită mai mult… MÂNDRĂ DE VOI TOȚI!”

Profesoara a subliniat și o realitate dificilă: efortul extraordinar al copiilor și al părinților lor rămâne adesea subapreciat și insuficient finanțat, deși aceștia reprezintă cu mândrie orașul și țara la competiții internaționale.

Evenimentul reprezintă o șansă rară pentru tinerii sportivi, iar eforturile lor sunt o dovadă a talentului și dedicării.

Sursa foto:Club Sportiv KIDS ACRO DANCE SIBIU by Andreea Baștea

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Măgura Cisnădie a câștigat la Bistrița

Victorie clară pentru BC CSU 2 Sibiu